Diana Dumitrescu: "Am rămas însărcinată într-un castel din Italia"

20 martie 2019   News

După filmările pentru producţia "Taci sau faci", actriţa şi-a împlinit marele vis. Iată care e povestea ei.

Invitată în emisiunea lui Mihai Morar, Diana Dumitrescu a vorbit în premieră despre sarcina sa.

"Am plecat de Crăciun în Sebeş, după care am plecat în Italia o săptămână, unde am făcut şi Revelionul şi unde, de fapt, s-a şi întâmplat, într-un castel. Şi ne-am întors de acolo şi am dormit foarte mult, dormeam extrem de mult, până la 3 după-amiaza, ceea ce mie mi se întâmplă foarte rar.", a povestit Diana Dumitrescu despre primul simptom al sarcinii sale.

De altfel, artista a aflat că este însărcinată în timpul unui city-break, după ce a făcut două teste de sarcină. "Nu ne-am bucurat până în momentul în care am făcut testul de sânge, testul pentru hormonul Beta HCG, şi, de-abia după ce am primit confirmarea medicului, abia atunci ne-am bucurat", a mai spus ea la "Răi, da' buni".

"Urma să încep să fac nişte tratamente, pentru că am 35 de ani şi vârsta mea biologică îşi spune cuvântul. Mi-ar fi plăcut să fiu o mamă tânără, să fac un copil la 20 de ani şi să cresc cu el. Dar aşa a fost să fie pentru mine", a mărturisit ea la Antena Stars.

Anunţul a venit după ce a fost la nunta prietenei sale, Mihaela Moise, unde mai multe invitate şi-au dat seama că este însărcinată. "N-aş fi făcut această informaţie publică, dacă n-ar fi început să mi se vadă deja burtica. Dacă ar fi fost după mine, aş fi ţinut lucrul ăsta pentru noi şi pentru familia noastră şi pentru prietenii noştri, dar în acelaşi timp îmi asum viaţa publică şi n-aş fi putut ascunde la infinit", a mai comentat actriţa. "Dorm mult şi mănânc mult. M-am îngăşat mult pentru primele 3 luni, am luat deja 5 kilograme."

Iată ce a mai spus Diana Dumitrescu la "Răi, da' buni".

Mai multe