Diana Ross şi Berry Gordy, bărbatul care a ridicat-o profesional şi a doborât-o personal

7 decembrie 2018   News

Astăzi are 74 de ani, cinci copii şi numeroşi nepoţi şi se poate declara o femeie răsfăţată de viaţă, în ciuda dramelor din tinereţe, peste care a trecut acum cu înţelepciune.

La sfârşitul anilor ‘50, un fost dealer auto ambiţios din Detroit, pe numele lui Berry Gordy, înfiinţa casa de discuri Motown Records, iar grupul pop de fete Supremes era cea mai de succes creaţie a acestuia. Asta în timp ce solista trupei, o tânără şi superbă Diana Ross, devenea obsesia boss-ului, atât profesional, cât şi romantic.

Era un al doilea caz Cher, cu un Gordy care îşi dădea seama ce comoară deţinea, încercând s-o ţină pe Diana loială şi supusă. Povestea de iubire dintre ei, care a început la 1965 şi a durat cinci ani, a fost clădită pe ambiţia lui Gordy de a-şi vedea „creaţia“ încununată cu un Oscar pentru cea mai bună actriţă. O vanitate care a îndepărtat-o, până la urmă, pe Diana de el. În autobiografia ei, "Secrets of a Sparrow", Diana a mărturisit că a suferit de anorexie pe fond nervos în zilele ei la Motown, iar această afecţiune s-a dezvoltat tocmai pentru că bossul şi iubitul ei o storcea de vlagă profesional. Asta a culminat cu spitalizarea ei pentru epuizare, în urma unui concert din 1967 la Boston, în cadrul căruia diva s-a prăbuşit pe scenă.

Mai mult, la începutul anului 1971, vestea că superstarul casei Motown a sfârşit brusc relaţia cu Gordy şi că s-a căsătorit cu managerul muzical Robert Silberstein, un evreu alb din Los Angeles, a şocat pe toată lumea. Ce nu ştia nimeni este că Diana făcea acest pas însărcinată cu copilul lui Gordy şi iubindu-l pe Gordy. Un iubit pentru care vestea a fost ca o lovitură puternică în stomac. “Am fost mentorul, managerul şi şeful ei. Ea a fost protejata, artista şi vedeta mea. Dar am ajuns amândoi la concluzia că rolul meu devenise prea exigent şi dur pentru a putea fi acceptat într-o relaţie de iubire”, avea să declare cel care a ajuns azi la 88 de ani.

La câteva luni după ce i-a spus Da lui Silberstein, Ross dădea naştere primului ei copil, o fiică, Rhonda. Când a împlinit 13 ani, aceasta avea să afle adevărul evident despre tatăl ei. “Ideea era că eu arătam exact precum Gordy, iar surorile mele arătau exact precum tatăl lor, un evreu american de 1, 80 m”, mărturiseşte, azi, Rhonda. În 1977, Diana şi Silberstein porneau şi ei pe drumuri separate, iar cel care a jucat un rol important în despărţirea acestora a fost tot el, Gordy. “Soţia mea aparţine acelei companii, Motown. Este dominată total de un bărbat care n-a citit o carte în viaţa lui”, avea să declare primul soţ al divei, înaintea divorţului lor.

Iubirea dintre Diana şi Berry a fost reală, în ciuda faptului că diva avea să declare că dragostea vieţii ei a fost al doilea ei soţ, afaceristul norvegian Arne Næss Jr., cu care a fost căsătorită între 1985 şi 2000. Drama, pasiunea şi frustrarea neîmplinirii a cunoscut-o, însă, alături de el. Bărbatul care a făcut-o mare şi care nu i-a devenit niciodată soţ.

Mai multe