Dieta lui Adele face furori în întreaga lume! Cum a slăbit 30 de kilograme într-un singur an?
Cum a reușit artista să elimine atâtea kilograme în plus, transformându-se total? Viața celebrei cântărețe s-a schimbat dramatic, după ce a eliminat un surplus ponderal considerabil.
Cântăreața britanică și-a reconfigurat complet corpul apelând la antrenamente la sală susținute, dar și la dieta Sirtfood, care activează metabolismul
În urmă cu trei ani, tot Hollywoodul voia să afle dieta minune cu ajutorul cărei Adele a reușit să dea jos peste 30 de kilograme. Practic, o treime din greutatea ei.
După ce ne-a surprins cu o nouă siluetă la finele lui 2019, în octombrie 2020 cântăreața britanică apărea la Saturday Night Live chiar și mai slabă.
„Știu că arăt foarte diferit față de când m-ați văzut ultima dată. Dar, de fapt, din cauza restricțiilor COVID și a interdicțiilor de călătorie, a trebuit să călătoresc doar cu o jumătate din mine, iar aceasta este jumătatea pe care am ales-o“, a glumit ea în timpul monologului de deschidere. Dar cum s-a pierdut... cealaltă jumătate de Adele?
Regim revoluționar
Când ai probleme metabolice și corpul tău reține apă în exces, nu toate dietele funcționează așa cum speri, pentru că eforturile îți sunt îngreunate de un metabolism blocat. Dar dacă ar exista un regim gândit tocmai pentru a stimula metabolismul?
Ei bine, dieta Sirtfood fix asta țintește: să activeze metabolismul și celulele implicate în încetinirea îmbătrânirii și în stoparea bolilor provocate de degenerarea organismului. Practic, se elimină alimentele procesate, zahărul, lactatele grase și carbohidrații și se includ alimente bogate în compuși ce activează sirtuina (proteină ce controlează metabolismul celulelor): fructe (afine, căpșuni, mere, portocale), legume (varză creață, rucola, ceapă roșie, verdețuri) și alimente precum hrișcă, țelină, măsline, capere, cacao, cafea, ceai verde, nuci, soia și turmeric.
Etapele dietei
Prima fază a dietei Sirtfood durează o săptămână, timp în care ai voie să consumi doar 1.000 de calorii în primele 3 zile, constând în trei sucuri verzi (din câteva frunze de kale, o mână de rucola, puțin pătrunjel, 2 tije de țelină, 1 vârf de ghimbir, o jumătate de măr verde, o jumătate de lămâie, o jumătate de linguriță ceai verde matcha) și o masă cu alimentele permise. Între ziua 4 și ziua 7, numărul de calorii va crește la 1.500 și vei include două sucuri verzi și două mese consistente din alimentele permise.
Faza a doua ține două săptămâni și nu impune limite calorice. Vei avea trei mese pe zi și un suc verde, dar vei continua să slăbești. Este o dietă care poate fi urmată şi de cei care fac sport, dar nu mai mult de trei săptămâni. Chiar dacă nu este o dietă deosebit de „extremă”, este întotdeauna util să fie însoţită de sfaturile unui specialist.
Sport „pe pâine“
Deși a urmat acest plan alimentar, fără a-l considera însă o dietă, Adele pune pierderea ei masivă în greutate pe seama mișcării. Într-un interviu pentru „Vogue“, artista a dezvăluit că s-a apucat de fitness pentru a scăpa de anxietatea provocată de divorțul de Simon Konecki. Uimitor este că a ajuns să se antreneze de două-trei ori pe zi, împărțindu-și astfel exercițiile: dimineața face o ședință de fitness, după-amiaza merge pe jos sau face box, iar seara face un antrenament cardio.
Citat:
„Activează arderea grăsimilor, contribuie la creşterea masei musculare, la întreţinerea şi repararea ei“ – Glen Matten, unul dintre autorii cărții „The Sirtfood Diet“
Foto: Profimedia și Shutterstock