Din Mexic, Brad Pitt a ajuns la Festivalul de Film de la Veneţia FOTO

29 august 2019   News

Relaxat şi zâmbitor, actorul a ajuns în Lagună cu ocazia Festivalului de Film de la Veneţia. 

Ieri s-a dat startul celei de-a 76-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, iar marii actori şi-au făcut deja check-in-ul. Brad Pitt a fost unul dintre primele staruri sosite în Lagună, deşi a avut de parcurs un drum obositor, tocmai din Mexic.

De altfel, actorul n-a ieşit ore bune din hotelul Excelsior unde este cazat, preferând să se odihnească după zborul îndelungat peste Ocean. Totodată, jurnaliştii prezenţi au fost atenţi să vadă dacă nu cumva, la fel ca data trecută când s-a aflat la Veneţia, Brad Pitt nu trage un pui de somn în barcă.

Brad Pitt se află în plină campanie de promovare mondială a filmului regizat de Quentin Tarantino, ”A fost odată la… Hollywood”, care va fi prezentat zilele următoare şi în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia.

FOTO: Profimedia

Mai multe