Din nou însărcinată! Cine e artista care s-a încumetat să rămână gravidă a patra oară?

11 august 2023   News

E de neoprit! La 37 de ani, cântăreața va aduce pe lume al treilea copil al ei și al actualului său partener.

Abia își revenise complet la formele care au consacrat-o, după îndelungi eforturi depuse după a treia naștere, că acum aflăm că este însărcinată din nou. Și nu doar că este gravidă a patra oară, ci mai are puțin și naște!

Cel puțin, asta se înțelege din imaginile postate ieri pe Instagram, în care îi vedem silueta foarte rotunjită de o sarcină avansată, pe care artista ne-o prezintă într-un contre-jour foarte artistic, realizat deasupra unei piscine interioare.

Pentru a nu mai spori suspansul, cea care va deveni a patra oară este Ciara, care așteaptă încă un copil cu Russell Wilson, fundașul echipei Denver Broncos cu care se iubește de la sfârșitul anului 2014 încoace. Celebra artistă a dat vestea emoționantă fanilor săi cu puțin timp înainte de momentul nașterii, înregistrarea în care o vedem dansând fericită lângă apă fiind filmat de starul NFL în timpul călătoriei aniversare a cuplului în Japonia, luna trecută.

„Dacă te uiți la mine așa din nou, mai facem un copil… You my heart I’m your rib- (Tu ești inima mea, eu sunt coasta ta)”, a scris Ciara dreptul videoclipului în care își unduiește trupul cu ușurința celei care are în spate două decenii de dans.

Potrivit revistei ”People”, Ciara se simte bine în timpul celei de-a patra sarcini și chiar a rămas foarte activă. „Ciara a lucrat și a călătorit de-a lungul sarcinii. A filmat videoclipul „How We Roll” în timp ce era însărcinată”, a spus o sursă din anturajul său. „A dansat pe platou toată ziua. Este uimitor câtă energie are când este însărcinată! Este una dintre acele mame care are energie pe toată durata sarcinii”.

Ciara și Russell Wilson, care s-au căsătorit în iulie 2016, mai au trei copii acasă: pe Sienna Wilson, în vârstă de 6 ani, pe Win Harrison Wilson, în vârstă de 3 ani, dar și pe Future Zahir Wilburn, băiatul în vârstă de 9 ani pe care Ciara îl are din relația sa anterioară cu rapperul Future.

Mai multe