Dinu Maxer a ajuns cu copilul la spital. Andreas a fost testat pentru coronavirus. Ce s-a întâmplat

18 mai 2020   News

Dinu Maxer a trecut prin emoţii puternice. Fiul său, Andreas a început, joi, să se simtă rău, să acuze acuze dureri la călcâi şi să facă febră. Aşa că cei doi au fost nevoiţi să ajungă, în plină pandemie, la spital.

“Joi, a trebuit să îl internez pe Andreas în Spitalul Gomoiu, iar eu alături de el. Avea dureri cumplite la călcâiul drept şi făcea febră mare de luni seara; apoi i s-a înroşit piciorul, moment în care am luat hotărârea să ne prezentam la secţia de ortopedie. Cred că nu aveţi idee ce înseamnă să te internezi intr-un spital când eşti febril şi implicit suspect de COVID 19 - IZOLARE, CARANTINA, emoţie, îngrijorare si multe intrebari! După două teste PCR de depistare a coronavirusului, care au ieşit negative, totul a intrat în normal. Astăzi Andreas este bine, afebril, graţie unei echipe de cadre medicale, sub îndrumarea şef secţie doctor Costel Vlad. Mulţumirile noastre şi felicitări sincere din partea colegului vostru nepracticant! Tati e mândru de tine, Andreas, fiindcă ai fost curajos la tot maratonul de investigaţii şi tratament prin care ai trecut (RMN, branulă, analize de sange, usturimea celor două antibiotice administrate intravenos, atelă gipsată, aşteptarea de la triaj, acesta este topul lui Andreas). A avut un traumatism la inserţia tendonului ahilian pe calcaneu peste care s-a suprapus o infecţie a ţesuturilor moi, de la o înţepătură în aceeaşi zonă”, a scris artistul pe o reţea de socializare.

Deea a rămas cu Maya acasă, care a împlinit ieri 7 luni. "Ne vedem zilnic, pe video. Ne-au făcut pachet şi ne-au trimis schimburi; încă nu ştim cât vom mai sta aici. Andreas mai are nevoie de tratament intravenous”.

Mai multe