Dinu Maxer, marcat de suferinţă. Artistul a pierdut un om drag: “A fost perfect”

14 ianuarie 2022   News

Dinu Maxer trece prin momente cumplite. Artistul şi-a pierdut tatăl.

Viaţa îl încearcă din nou pe Dinu Maxer. Încă o tragedie tulbură liniştea familiei, asta după ce, cu ani în urmă, fratele lui Dinu a fost călcat de tramvai.

“A fost până azi un tată perfect!  Îi mulţumesc pentru tot! Mi-a fost şi tată şi prieten!

Am atâtea lucruri pe care aş vrea sa le împărtăşesc cu voi despre tatăl meu. Mi-l amintesc ţinându-mă de şaua de la bicicletă sau stând cu mine când studiam la acordeon, apoi îmi amintesc ca s-a întors din străinătate unde a lucrat doi ani şi mi-a cumpărat o super-orgă...A fost şi dur cu mine în adolescenţă când mă pregateam pentru treapta I sau pentru admiterea la medicină. Mi-l amintesc în sală la primul meu spectacol şi apoi bucurâdu-se când devenisem cunoscut...dezamăgit că am lăsat medicina, dar mulţumit că eram fericit cu viaţa mea de artist. L-am surprins apoi mândrindu-se cu mine şi cu cariera mea muzicală - acesta a fost probabil cel mai frumos compliment pe care mi l-a făcut, deoarece nu era genul care lauda sau felicita!

Ne uitam mereu la meciuri împreună! Aveam aceeaşi echipă favorita - Steaua! Am fost pe stadion la semifinala cu Andrerlech în 1996! În ultimii ani, mergeam la el şi vedeam meciurile importante împreună. L-am văzut apoi dedicându-se total celor doi fraţi ai mei - făcând şi pentru ei tot ce putea...dovedindu-mi că nu era doar pentru mine un tată perfect! A fost un învingător! În 2007 a primit vestea că are cancer de prostata! 11 ani mai tarziu, ieşea învingător din lupta cu cancerul!

Apoi a venit Andreas în viaţa lui. A încercat să fie bunicul care-i face pe plac şi care stă cu el la orice oră din zi sau din noapte. Îi dădea dulciuri când îl lăsam la el, spunandu-ne "Vreau să-şi amintească de mine ca fiind bunicul care îi dădea mereu ciocolată!"

Peste două luni ar fi împlinit 75 de ani...dar sunt convins că pleacă împlinit din lumea asta: are trei băieţi la casele lor, care i-au bucurat bătrâneţea cu 4 nepoţei pe care i-a văzut crescând! Mulţumim pentru exemplul pe care ni l-ai dat! Drum bun, tată!”, este mesajul emoţionant al artistului.

Mai multe