Divorțul Bennifer se poate complica serios. Cu ce obstacole se vor confrunta, greul acum începe

22 august 2024   News

La fix doi ani de la nunta lor spectaculoasă, a apărut și anunțul public pe care cu toții îl bănuiam deja, de ceva luni. Și se pare că nu ne-am înșelat.

Jennifer Lopez însăși a trecut pe actele de divorț 26 aprilie 2024 ca dată a separării.

Iubirea lor a fost o pasiune nebună, care îi poate lăsa însă cu prejudicii.

Jennifer Lopez și Ben Affleck au renunțat oficial la căsnicia lor de doi ani. De luni bune locuiesc separat, însă abia ieri a apărut informația oficială, potrivit căreia artista a intentat starului din Pearl Harbour divorț.

Iubirea lor s-a reaprins în 2021, după ce fuseseră logodiți și în tinerețe. Mizând pe o dragoste mult mai matură, au fugit să se căsătorească în Las Vegas în iulie 2022, înainte de a avea nunta oficială în fața celor dragi pe 20 august 2022.

Exact doi ani mai târziu, pe 21 august 2024, Jennifer a solicitat divorțul la o Curte Superioară din LA fără avocat, iar în documentele depuse nu există niciun contract prenupțial oficial.

Discuțiile despre absența unui acord prenupțial al cuplului a creat o serie de speculații cu privire la modul în care bunurile lor conjugale și individuale vor ajunge să fie împărțite, iar Rosanne Godfrey-Lockwood, avocat la 4PB, a detaliat în exclusivitate pentru publicația HELLO!.

„Lipsa unui contract prenupțial poate crea o mulțime de probleme pentru cuplurile care au o avere mare, cum este cazul de față, al vedetelor J Lo și Ben”, a argumentat ea. Celebritynetworth.com listează valoarea netă a lui Jennifer Lopez la 400 de milioane de dolari, iar a lui Ben la 150 de milioane de dolari.

„Împărțirea finanțelor lor se poate complica serios, deoarece activele pe care Ben și JLo le-au achiziționat în timpul căsătoriei lor, inclusiv casa lor de 60 de milioane de dolari și câștigurile lor din ultimii doi ani, vor fi probabil considerate proprietate comună”.

În cei doi ani de la nunta lor, Ben a apărut în numeroase filme, inclusiv în proiectul său regizoral Air (care a fost apreciat de critici), câteva secvențe în The Flash și este producător la viitorul The Instigators, cu fratele său Casey și Matt Damon.

Între timp, Jennifer a jucat în patru filme (Marry Me, Shotgun Wedding, The Mother și Atlas), și-a lansat albumul This Is Me… Now, cu un documentar, și este o antreprenoare de succes. Deține o firmă de cosmetice și una de băuturi alcoolice.

Speranța fanilor este că totuși vor divorța amiabil. Nu am putea crede că Ben și-ar dori să îi facă rău.

Foto: Profimedia

Mai multe