DJ Wanda şi soţul ei au aniversat două luni de la nuntă. Cum au sărbătorit
DJ Wanda şi soţul ei, australianul Karl Katavich, şi-au sărbătorit iubirea. Dacă în septembrie au bifat o mini vacanţă la Bucureşti, de această dată, la aniversarea a două luni de la căsătorie, au fugit la Atena. Cei doi nu au ales un resort retras de ochii lumii, ci o cursă de motociclism.
“Nu-mi vine să cred că au trecut deja două luni de la nuntă. Atunci când iubeşti la nebunie şi ai alături omul perfect pentru tine, timpul trece într-un ritm ameţitor. Eu şi Karl vrem să profităm de fiecare ocazie pentru a ne celebra iubirea, aşa că în fiecare lună vom petrece cât mai frumos aniversarea nunţii noastre”, declară DJ Wanda.
Dacă luna trecută, la prima aniversare, vedeta şi soţul australian au petrecut câteva zile în România, la Bucureşti şi Bran, această aniversare i-a surprins într-un weekend la Atena. Însă nu pentru a sta într-un resort retras de ochii lumii.
Karl Katavich este pasionat de motoare, iar la Atena a profitat de ocazie şi a participat la The Rotten Race, o cursă de motociclete cu tradiţie.
„Sunt înnebunit după tot ceea ce înseamnă motoare, iar Wanda mă susţine şi îmi înţelege toate nebuniile. Aşa că a fost mai mult decât incântatâ să mă însoţească la cursa de motociclete The Rotten Race din Atena. Au fost câteva zile perfecte în care ne-am celebrat iubirea în stilul nostru... Rock’N’Royal”, dezvăluie Karl Katavich.
Acolo Wanda a atras toate privirile printr-un outfit spectaculos: fustă scurtă, maieu cu decolteu impresionant, pantofi sport şi o şapcă de militar pe cap.
Cei doi au avut însă timp să se relaxeze şi la piscina hotelului şi să se plimbe pe străzile pietruite ale Atenei. Au luat masa la cele mai exclusiviste restaurante, delectându-se în voie cu preparate delicioase din bucătăria grecească.
În plus, DJ Wanda a făcut şi de această dată furori la piscina de pe acoperişul hotelului de 5 stele în care ea şi soţul ei au fost cazaţi în Atena. În costume de baie dintre cele mai sexy, românca a atras toate privirile cu trupul ei perfect tonifiat acoperit se tatuaje care atrag mereu interesul celor din jur.