Dublu eveniment pentru Andreea Berecleanu. Ce contract avantajos a semnat vedeta TV

9 noiembrie 2020   News

Andreea Berecleanu a marcat zilele trecute patru ani de căsnicie cu medicul Constantin Stan, dar şi un alt început profesional, un contract avantajos cu o altă televiziune. Vedeta va putea fi văzută în curând la Prima TV.

“Acum 4 ani! De atunci, suntem fericiţi să împărţim ziua lui Constantin de naştere cu momentul cununiei noastre religioase şi a nunţii. Prilej minunat de a ne bucura de două ori. Printre consultaţii, a avut parte de multe surprize. De la familie, prieteni, colaboratori, pacienţi. A suflat în lumânări şi am ciocnit un pahar cu şampanie. Şi ne-am gândit că nimic nu e prea puţin şi nimic nu e prea mult pentru noi doi, atâta timp cât visam cu ochii deschişi! La mulţi ani!”, spune Andreea.

Berecleanu se reîntoarce pe sticlă după opt luni de absenţă. 

“Fiecare pas pe care l-am făcut în carieră mea s-a transformat într-o reinventare, nu doar în capacitatea de a lucra perfect într-o nouă echipa. Pentru că în fiecare staţie tv am lăsat o amprentă de neuitat a personalităţii mele. Iar asta se întâmplă atunci când dăruieşti, când ai pasiune, idei, forţă, imaginaţie. Iată că după doar 8 luni de când sunt jurnalist pe toate planurile comunicării, dar mai puţin pe micul ecran, am fost încântată de planurile realiste şi profesioniste ale celor care conduc acum Prima Tv. Practic, va fi un reviriment al postului pe care îl merită şi o revenire la succesul din anul 1997, atunci când s-a lansat. E adevărat, nu am rămas indiferentă nici la dorinţa publicului de a mă revedea la tv, exprimată în tot acest răstimp, fără încetare. Vă mulţumesc pentru toate mesajele minunate! Vă aştept de luni până joi, la ora 18, la Focus, principala ediţie informativă a zilei. Cu dragoste, a voastră, Andreea!”

Mai multe