Duelul Ivanka - Melania Trump. Miza este popularitatea!
Ivanka şi Melania Trump sunt zilele acestea printre cele mai mediatizate doamne din Statele Unite ale Americii şi nu numai, odată cu debutul seriei de ceremonii pentru învestirea noului preşedinte, Donald Trump, continuând cu depunerea jurământului şi cu balul de inaugurare. Practic, a început o nouă eră în istoria preşedinţilor Americii şi a famiilor lor.
Ieri, membrii familiei Obama au fost gazde pentru ultima oară la Casa Albă, cedând locul care le-a fost casă timp de 8 ani clanului Trump. Cu toate că există mai multe femei în marea familie a preşedintelui, adevărul este că lupta pentru popularitate se dă între soţia Melania şi fiica lui Donald, Ivanka.
În timp ce Ivanka este mâna dreaptă a preşedintelui şi i-a fost alături pe tot parcursul campaniei pentru alegeri, Melania încearcă să-i cucerească pe americani cu şarmul şi apariţiile publice demne de o fostă Miss. Fiica lui Trump a câştigat deja simpatia cetăţenilor şi se prea poate să fie în continuare în centrul atenţiei şi de la instalarea preşedintelui la Casa Albă, Ivanka, soţul şi copiii acestora mutându-se la Washington. Oare care dintre divele Trump, Melania sau Ivanka, va fi Prima Doamnă cu adevărat în ochii poporul american?
Până atunci, să vedem care sunt asemănările şi diferenţele dintre fiica favorită şi soţia privilegiată, două doamne care "se bat" pentru titlul de popularitate.
Foto: Getty Images, Hepta