Duelul stilistic al soacrelor la nunta lui Brigitte cu Florin Pastramă FOTO

8 iulie 2019   News

Nu doar mirii au fost în centrul atenţiei ieri, la cununia religioasă. Ci şi soacrele, care s-au întrecut în apariţii.

Brigitte şi Florin Pastramă au strălucit, la propriu, la nunta lor de ieri, de la Magic Place. Atât ţinutele lor preţioase, cu aplicaţii din cristale şi perle, cât şi ambianţa exclusivistă şi decorul luxos, pe alb, au făcut din nunta lor un eveniment remarcat - organizat cu atenţie şi dedicare de Oana Roman.

O surpriză a fost să le vedem şi pe mamele mirilor atât de aranjate. De altfel, apariţia lor a întrecut orice aşteptări, ambele doamne întrecându-se pe sine.

Dacă pe mama lui Brigitte, Sanda Szeifert, o ştiam încă de la căsătoria precedentă cu Ilie Năstase, precum şi de la alte evenimente de familie, pe mama lui Florin Pastramă am cunoscut-o abia recent, odată cu participarea acestuia la reality show-ul "Ferma", difuzat la Pro TV.

a fost o prezenţă elegantă, alegând pentru ceremonia religioasă a fiicei sale o rochie fină fără mâneci, de culoarea piersicii, cu broderie neagră aplicată pe tulle şi cu decolteu generos. Clutch-ul negru, bijuteriile discrete şi cocul în stil franţuzesc i-au dat un aer distins.

Tot din familia lui Brigitte am mai remarcat prezenţa sorei sale, Cristina Szeifert, într-o rochie fără mâneci de un albastru regal, şi fiul lui Brigitte, Robert Sfăt, în costum negru cu papion.

De cealaltă parte, mama mirelui, care poartă încă doliu după soţul său, a preferat să aleagă o rochie neagră cu mâneci tip fluture şi cu partea de sus decorată cu broderie şi câteva perle mici. Geanta de seară şi coafura de seară, cu o şuviţă lăsată pe faţă, i-au schimbat totalmente aspectul.

Mai multe