După 5 ani de relație, Ashley Olsen și Louis Eisner s-au căsătorit în Bel Air

9 ianuarie 2023   News

Cuplul s-a căsătorit cu câteva zile înainte de Revelion, astfel că una dintre cele mai răsfățate gemene ale Americii a intrat în noul an cu verigheta pe inelar.

Fosta actriță Ashley Olsen (36), actualmente femeie de afaceri de succes și geamănă lui Mary-Kate Olsen, s-a căsătorit cu Louis Eisner (33) în cadrul unei ceremonii private pe 28 decembrie, confirmă Page Six. Cei doi au avut parte de-o ceremonie restrânsă, făcând schimb de jurăminte în fața a aproximativ 50 de apropiați ai familiei și prieteni, într-o vilă din Bel-Air, potrivit declarațiilor unor surse ale publicației. "Pentru ei, a fost petrecerea perfectă. Niciodată nu și-au dorit o nuntă mare", a confirmat un alt apropiat pentru revista "People".

Încă de prin iunie 2019, Ashley Olsen a alimentat zvonurile cu privire la logodna sa, după o ieșire la film, când au văzut "Once Upon A Time in Hollywood", urmată de o cină romantică în Los Angeles, cu Louis Eisner, la care a purtat un inel nou și prețios pe "acel deget".

Doi ani mai târziu, Eisner a postat o fotografie Ashley savurând o băutură rece, în timp ce făceau o drumeție prin pădure. Imaginea postată pe InstaStory a stârnit vâlvă la acea vreme, creatoarea de modă fiind văzută purtând un accesoriu neobișnuit: o macetă neagră.

Ashley Olsen și Louis Eisner, fiul designerului de bijuterii Lisa Eisner și artist la rândul său, sunt împreună încă din octombrie 2017. Cunoscută pentru discreția sa în ceea ce privește viața ei amoroasă, Ashley Olsen încă nu a comentat public relația lor.

"Am fost educate să fim persoane discrete", a spus Ashley Olsen prin 2021 într-un interviu comun cu sora ei geamănă, Mary-Kate Olsen - care, la rândul său, a fost căsătorită timp de cinci ani cu Pierre Olivier Sarkozy, bancher și frate vitreg al fostului președinte al Franței, Nicolas Sarkozy.

FOTO: Getty Images

Mai multe