După diagnosticul de alopecie, Jada Pinkett Smith surprinde cu o fotografie rară cu părul ei
Jada Pinkett Smith a făcut noi mărturisi cu privire la lupta ei cu alopecia, dezvăluind acum că părul ei începe să își revină.
În urmă cu câteva zile, pe Instagram, Jada Pinkett Smith a distribuit două selfie-uri pentru cei 11,4 milioane de urmăritori ai săi de pe platformă. În acest mode le-a dezvăluit că i-a crescut părul.
„Părul ăsta de aici se comportă ca și cum ar încerca să-și revină. Încă mai am câteva puncte cu probleme, dar - vom vedea✨", a scris ea în descrierea postării, adăugând: "Slide 1: Trecut. Slide 2: Prezent".
În prima fotografie, Jada Pinkett Smith are capul ras, în timp ce în cea de-a doua apare cu o coafură blondă. Suferința ei cu alopecia a fost adusă în atenția tuturor la ediția 2022 a Premiilor Oscar, când gazda Chris Rock a făcut o glumă controversată despre chelia ei, notează Page Six.
În cel mai dramatic moment al show-ului, comediantul a făcut o glumă potrivit căreia Jada Pinkett Smith ar fi gata să joace în "G.I. Jane 2" datorită look-ului ei. Comentariul l-a determinat pe soțul ei, Will Smith, să ia cu asalt scena, să-l pălmuiască pe Rock și să-i spună: „Să nu cumva să mai rostești vreodată numele soției mele". Înainte de momentul neașteptat de pe scenă, Jada Pinkett Smith a vorbit despre "lupta" ei împotriva căderea părului, dezvăluind diagnosticul ei cu această tulburare autoimună în 2018.
„Am avut probleme cu căderea părului", a spus ea la "Red Table Talk" la acea vreme. „A fost terifiant când a început. Eram la duș într-o zi și aveam doar o mână de păr în mâini și mă gândeam: "Doamne, o să chelesc?"."
„A fost unul dintre acele momente din viața mea în care tremuram literalmente de frică", a adăugat ea. Ulterior, în 2021, ea s-a confesat fanilor ei și a împărtășit o altă fotografie cu privire la căderea părului, arătând un petic complet chel în partea de sus a capului ei.
„Acum, în acest moment, nu pot decât să râd", a spus ea. „Știți cu toții că m-am luptat cu alopecia. Uitați-vă la această linie de aici... a apărut așa. Și asta va fi un pic mai greu de ascuns pentru mine, așa că m-am gândit să o împărtășesc ca să nu vă puneți întrebări. (...) Eu și această alopecie vom fi prieteni... punct", a mai explicat ea.
Foto: Instagram