După izolare, Maia Morgenstern s-a reîntors la teatru: "E pustiu şi ne ferim unii de alţii"

6 mai 2020   News

Odată cu începutul lunii mai, şi teatrele şi-au reluat activitatea. Numai că stilul de lucru a fost şi el afectat de pandemie. Iată cum descrie marea actriţă primul impact teatrul.

Nu e o noutate pentru nimeni că această criză a coronavirusului a schimbat complet regulile jocului şi că, vrem, nu vrem, lucrurile nu mai pot fi reluate din punctul în care le-am lăsat cu aceeaşi energie, ritm şi în aceleaşi condiţii. Doar ni se repetă asta în fiecare zi, pe toate căile.

A resimţit-o din plin şi marea actriţă Maia Morgenstern, care a avut un prim contact cu teatrul, după izolare, chiar ieri, când deşi i-a lipsit atât de mult scena, nimic nu mai era la fel. 

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Maia Morgenstern redă foarte plastic revenirea sa în instituţie şi reîntâlnirea cu colegii. Totul într.o notă care transmite atât uimirea, cât şi revolta.

"Am fost în teatru. Am fost la teatru, în teatru. La muncă. În Teatru miroase a spirt şi clor. În Teatru miroase a spital. Am muncit ce aveam de muncit în teatrul cu miros de spital, cu mască pe figură. Aşa TREBUIE. Abia dacă puteam respira. Am şi repetat. Am şi cântat cu mască pe faţă. M-am jucat cu masca pe figură. Am vrut să fac glume cu mască. M-am sufocat", notează marea actriţă.

"Ce FRUMOS ştim noi să descriem în versuri albe, fără rime, dar cu ritm ascuns, precis ca bătăile inimii, cum ştim noi să descriem parfumul misterios al scenei... care ne îmbăta până la pierderea simţurilor, a uzului raţiunii! Acum miroase a spirt şi a clor, a spital.

Cum se poate!? Nici măcar umbră cu umbră să nu se atingă. Nici urmele paşilor să nu se amestece, să nu se suprapună. Da, era prea mult. Prea zgomotos, fără formă, fără fond. Inflaţie goală şi zornăitoare.

E linişte. „Dar instituiţi o dată starea de urgenţă!”, se striga. Bine. Acum miroase a spirt şi clor. Steril."

Mai multe