Durere fără margini pentru Tina Turner. A murit și al doilea ei fiu, Ronnie

10 decembrie 2022   News

Celebra cântăreaţă i-a adus un omagiu „fiului ei iubit”, găsit fără viață la vârsta de 62 de ani.

La cei 83 de ani ai săi, Tina Turner trăiește durerea de a-și vedea și cel de-al doilea fiu mort, pe Ronnie Turner, care a fost găsit fără suflare în locuința sa din Los Angeles, California. O persoană a sunat, joi, la numărul de urgență 911 și a anunțat că acesta dă semne de sufocare. După câteva momente însă, el nu mai respira deloc. Persoanele aflate în zonă au încercat să-l resusciteze înainte să ajungă paramedicii. Însă nu s-a mai putut face nimic și a fost declarat decesul, notează musictimes.com.

„Ronnie, ai părăsit lumea mult prea devreme. Îndurerată, închid ochii şi mă gândesc la tine, fiul meu iubit”, este mesajul postat de legendara cântăreaţă, alături de o fotografie alb-negru emoționantă.

Ronnie Turner, la rândul său muzician, era băiatul artistei cu fostul ei soț, Ike Turner. El a cântat cu grupul Manufactured Funk şi a jucat în filmul din 1993 „What’s Love Got to Do With It”, un film biografic despre mama sa. În trecut, el s-a confruntat cu grave probleme de sănătate, ducând inclusiv o luptă crâncenă cu cancerul, pe care a reușit să o câștige.

Soția sa, Afida Turner, pare de neconsolat. „Doamne, Ronnie Turner ai fost un adevărat înger. Un suflet foarte spiritual. Soțul meu, prietenul meu, cel mai bun prieten. De data aceasta nu am reușit să te salvez. Te iubesc pentru cei 17 ani minunați împreună. Sunt foarte supărată. Aceasta este o tragedie. Fratele tău Craig și tatăl tău Ike Turner sperăm să te odihnești în paradis”, a postat ea îndurerată pe Instagram.

Din păcate, acesta este cel de-al doilea șoc încasat de Tina Turner în ultimii patru ani. În 2018, fiul ei cel mare, Craig Turner, pe care l-a avut cu muzicianul Raymond Hill (saxofonist în trupa lui Ike Turner), s-a sinucis, împușcându-se cu o armă în studioul său din California, la 59 de ani.

Cântăreața mai are doi fii adoptați, pe Ike Jr. și pe Michael Turner, băieții lui Ike.

FOTO: Instagram, Alberto Venzago

Mai multe