Dwayne Johnson: "Mama a încercat să se sinucidă"
Confesiunea starului i-a şocat pe fanii acestuia. Dwayne a simţit nevoia să se confeseze, inspirat fiind de o scenă filmată în cimitir pentru serialul HBO în care joacă, Ballers.
Dwayne Johnson, fostul wrestler care a ajuns actor
"Scena pe care o filmez m-a făcut să mă gândesc la câţi dintre noi au fost afectaţi de sinuciderea unui prieten sau a cuiva din familie. Lupta şi durerea sunt atât de reale în situaţiile astea... Mama a încercat să se sinucidă când eu aveam vârsta de 15 ani", a scris The Rock pe contul lui de socializare media. "A coborât pur şi simplu din maşină în Nashville şi s-a dus în trafic, în faţa maşinilor. Autovehiculele au evitat-o. Eu am reuşit s-o apuc şi s-o trag înapoi pe marginea drumului. Ceea ce e nebunesc în legătură cu acea tentativă de suicid este că şi până-n ziua de azi, mama nu-şi aminteşte nimic legat de întregul episod. Poate că e mai bine aşa. De-asta mi-a fost greu să filmez această scenă la cimitir, unde desfac o bere în amintirea fratelui meu din film, care s-a sinucis. Dar scena mi-a amintit că trebuie să fim mereu atenţi la cei dragi atunci când suferă sau sunt în depresie. Ajutaţi-i, faceţi-i să vorbească despre lupta lor şi asiguraţi-i că nu sunt singuri", a scris The Rock.
The Rock, alături de mama lui, Ata Johnson
Foto: arhivă, Getty Images