E oficial! Michael Schumacher a ieşit din comă
Din nou, veşti bune. Michael Schumacher a ieşit din starea de comă. Cel puţin aşa informează Sabine Kehm, purtătoarea de cuvânt a fostului campion mondial de Formula 1, susţine Reuters. Pe 13 iunie, aceeaşi Sabine Kehm anunţase
Din nou, veşti bune. Michael Schumacher a ieşit din starea de comă. Cel puţin aşa informează Sabine Kehm, purtătoarea de cuvânt a fostului campion mondial de Formula 1, susţine Reuters.
Pe 13 iunie, aceeaşi Sabine Kehm anunţase că Michael Schumacher a fost mutat de la terapie intensivă într-o secţie de recuperare.
"Michael a părăsit spitalul din Grenoble şi îşi continuă procesul de reabilitare. El nu se mai află în comă. Familia lui Michael le mulţumeşte medicilor şi tuturor celor care au fost şi sunt încă alături de el. De asemenea, mesajele fanilori din lumea întreagă au ajutat mult", a declarat Sabine Kehm, într-un comunicat de presă.
Kehm nu a dorit să precizeze unde a fost mutat Schumacher.
Michael Schumacher, în vârsta de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, pe 29 decembrie 2013, în staţiunea franceza Meribel. Germanul a fost operat de două ori la cap şi se află în fază de revenire progresivă din comă, de la sfârşitul lunii ianuarie.