Ea ar putea conduce Coreea de Nord. Câţi ani are fiica dictatorului Kim Jong-un?
Liderul de la Phenian le-a făcut surpriza militarilor săi de-a le-o prezenta pe fiica lui, a cărei existenţă nici nu era confirmată oficială.
Uşor, uşor, "dezgheţul" pare să cuprindă şi Coreea de Nord, conducătorul Kim Jong-un nemaiţinându-şi familia departe de ochii privitorilor de rând. Deja, în decurs de numai o săptămână, Kim Jong-un a avut două apariţii publice alături de fiica sa , care s-ar numi Ju Ae şi care ar avea 9 ani.
Imaginile cu cei doi au apărut recent, lansate de propaganda regimului de la Phenian. Agenția de presă de stat din Coreea de Nord (KCNA) îl arată pe Kim Jong-un de mână cu fiica sa la lansarea unui nou tip de rachete balistice intercontinentale. Potrivit imaginilor, la acelaşi eveniment a luat parte și soţia dictatorului, Ri Sol-ju, cu care acesta este căsătorit din 2009.
A doua apariţie a lor a fost la o ceremonie în cadrul căreia dictatorul a promovat câteva zeci de ofițeri militari implicați în recenta lansare a celei mai mari rachete balistice a Coreei de Nord. Dacă la prima sa apariţie, Ju Ae purta o haină albă şi-şi ţinea de mână tatăl, de data aceasta, fetiţa avea un palton negru, un aspect mai matur şi-şi ţinea părintele de braţ. Cei doi apar şi într-o fotografie alături de militari şi de experţi în arme balistice. Comentatorii occidentali cred, însă, că prezentarea fiicei lui Kim Jong-un este un mesaj pentru elitele de la Phenian privind succesiunea la putere.
Potrivit comunității de informații din Coreea de Sud, cuplul conducător de la Phenian ar avea 3 copii, deși puține lucruri sunt cunoscute despre aceștia. Primul, un fiu, s-a născut în 2010 și al doilea, o fiică, în 2013. Al treilea copil, al cărui sex nu este cunoscut, s-a născut în 2017.
Fostul baschetbalist american Dennis Rodman, care l-a vizitat pe Kim Jong-un de mai multe ori, a afirmat că fiica liderului nord-coreean se numește Ju Ae. Însă copiii liderului suprem de la Phenian nu au fost văzuți vreodată în public sau menționați de presa de stat.
Kim Jong-un a fost la rândul său aproape necunoscut nord-coreenilor de rând până când a participat la un eveniment public din 2010, cu doar un an înainte să îi succeadă la putere tatălui său, Kim Jong-il, care a ascuns publicului identitatea soțiilor și a copiilor săi.
FOTO: Profimedia