Ei s-au căsătorit în cel mai mare secret!

6 august 2018   News

Nu şi-au strigat marea lor iubire în gura mare. De fapt, au ţinut bine ascuns faptul că au devenit soţ sau soţie, confirmând vestea cea mare abia la câteva luni bune de când avusese loc nunta lor.

Ricky Martin & Jwan Yosef

În 2010, Faimosul cântăreţ a anunţat lumea întreagă că e gay, însă nunta lui cu Jwan Yosef nu a fost deloc un eveniment destinat marelui public. De fapt, s-a petrecut în mare secret. Cei doi s-au cunoscut în 2015 şi s-au logodit un an mai târziu. Iar, în ceea ce priveşte ceremonia lor nupţială, ei bine, nu a fost deloc una ca-n poveşti, care să se întindă pe trei zile şi trei nopţi şi să adune laolaltă jumătate din populaţia globală. Nu.

Cei doi miri şi-au unit destinele fără să facă mare tămbălău. Iar momentul a trecut neobservat chiar şi de fanii lui, care l-au auzit, la un moment dat, pe star spunând: “Sunt soţ acum, dar vom face petrecerea în câteva luni”, le-a declarat el celor de la E! News. Atât şi nimic mai mult!

Mila Kunis & Ashton Kutcher

Din 1998 până în 2006 au format un cuplu cât se poate de simpatic, dar numai pe micul ecran, nu şi în viaţa reală. De fapt, în realitate nici măcar nu prea se agreau, dacă e să ne luăm după spusele unora. Erau Michael Kelso şi Jackie Burkhart în serialul That '70s Show, iar actriţa şi-a primit primul ei sărut chiar de la actualul ei soţ. Pentru că, după ce a terminat cu mariajul cu Demi Moore, Ashton şi-a îndreptat privirile spre fosta lui colegă de platou şi a convins-o chiar să-i devină soţie.

Cei doi actori au fost văzuţi pentru prima dată împreună în 2012, după care şi-au văzut în continuare nesinchisiţi de idila lor. Au făcut chiar şi un copil, pe fetiţa lor, Wyatt, în 2014. Zvonurile cu privire la nunta lor au apărut în momentul în care actorul le-a urat, în 2015, toate cele bune fanilor lui, din partea Kutcher-ilor. Aha, deci erau o familie atunci! La trei luni după acest episod, Mila şi-a arătat lumii întregi verigheta, confirmând faptul că se căsătorise.

Vincent Kartheiser & Alexis Bledel

Cei doi actori s-au întâlnit când ea a avut o prezenţă temporară în serialul în care el juca, Mad Men. După ce au lucrat împreună, foştii colegi de platou au devenit de nedespărţit. Us Weekly i-a deconspirat, scriind, în martie 2013, că Vincent şi vedeta serialului “Povestea slujitoarei” erau logodiţi. Nunta se pare că a avut loc în iunie 2014, în Ojai, California, iar presa n-a aflat de fericitul eveniment decât după două luni de când se întâmplase. Asta da, discreţie!

Şi, nu numai că şi-au oficializat relaţia fără ca nimeni să ştie, dar au şi adus pe lume un copil (în toamna lui 2015) în aceleaşi circumstanţe, fără să sufle o vorbă prin presă. Bledel n-a confirmat ştirea decât după vreo şase luni de când devenise mamă.

Mai multe