Ei sunt membrii unor secte religioase!

31 iulie 2017   News

Şi-au găsit liniştea sufletească numai atunci când s-au înscris în anumite organizaţii religioase care să se potrivească mănuşă cu propriul set de convingeri. Iată cine sunt sectanţii de la Hollywood!

Serena Williams – Martorii lui Iehova

Oare ce spun Martorii lui Iehova despre pictorialul nud al sportivei?

Oricât de faimoasă a devenit jucătoarea de tenis, ea a refuzat să-şi expună întreaga viaţă privată în public, fiind în mod special secretoasă cu convingerile ei religioase. Iar asta pentru că Serena este înscrisă într-o sectă care pune mare preţ pe discreţie şi modestie. Oare ce cred membrii ei despre pictorialul nud al sportivei, din Vanitz Fair?! Dar asta e altă discuţie...

Martorii lui Iehova se numeşte secta din care face parte Serena şi este o organizaţie creştină, care propovăduieşte cuvântul lui Dumnezeu. Nimic rău în asta, nu? Ceea ce se ştie mai puţin este că membrii acestui cult descurajează gândirea independentă şi consideră că cei care părăsesc secta sunt “decedaţi din punct de vedere mental”.

Jaden Smith – Societatea Orgonitului

Petrecerea Orgonitului

Fiul lui Will Smith şi al actriţei Jada Pinkett Smith a încercat să-şi găsească drumul în viaţă de unul singur şi e de părere că şi-a găsit menirea odată cu înfiinţarea unui club din care se pare că mai face parte şi Kylie Jenner, amica lui. Această sectă fondată de adolescent are ca scop principal distribuirea unor piramide, puc-uri de hockey şi forme rectangulare care să cureţe energiile negative. Simplu, nu?

Societatea lui secretă este, de fapt, un amalgam de elemente şi credinţe adunate din întreaga lume. El a denumit cultul său după cuvântul “orgasm”, a adăugat în “manual” câteva învăţăminte indiene, care încurajează sexul în grup, şi propovăduieşte curăţarea trupească mai presus de orice. Hm, tipic unui adolescent, nu?

Val Kilmer – Ştiinţa Creştină

A fost născut în această sectă, pe care n-a părăsit-o nici până în zilele noastre. Pentru cei care n-au nicio idée în ce constă credinţa membrilor acestui cult, vă spunem noi – ei sunt de părere că boala este o iluzie şi că nu necesită tratament medical, indiferent de gravitatea ei, ci numai vindecare prin rugăciune. Chiar şi actorul, vizibil afectat de o afecţiune serioasă, susţine că Dumnezeu a fost singurul capabil să-l vindece de cancer. Sperăm din tot sufletul să fie cum spune el!

Mai multe