El este dublura oficială a lui Bruce Willis. Cine este argentinianul căruia i se cer autografe, fiind confundat cu celebrul actor
Chiar aşa se recomandă pe Instagram: Dublura lui Bruce Willis. Iar asemănarea este izbitoare şi i-a adus o comunitate importantă în social media
Actorul Pablo Perillo a devenit faimos drept dublura lui Bruce Willis. Dublura oficială - pentru că a filmat chiar o campanie de atragere a turiştilor în Argentina, întreaga poveste fiind amuzant prezentată ca şi cum Bruce Willis ar fi vizitat diverse locuri ale ţării. Campania se adresa americanilor şi a şi dat rezultate, Oficiul de Tursim al Argentinei raportând la acea vreme o creştere a numărului de vizitatori din Statele Unite.
De mulţi ani Pablo Perillo s-a obişnuit cu asta: dacă iese la o cafenea oriunde, în cinci minute se poate delanşa haos, lumea fotografiindu-l sau cerându-i autografe. Pablo spune că a făcut până acum sute de selfie-uri la cerere cu fanii pe care i-a rugat mereu să rămână calmi... Iar ca să glumim, am putea spune că îi face un serviciu marelui Bruce Willis, reprezentându-l bine, pentru că Pablo are 50 de ani, deci este cu 10 ani tânăr decât Bruce, iar atunci când fanii îl văd, se gândesc cât de bine arată actorul în realitate. Pablo spune că a descoperit pe la 20 de ani, prin 1988, că seamănă cu Bruce - atunci când i-a spus un prieten, deşi el nu ştia despre cine este vorba, pentru că atunci tocmai apăruse primul "Greu de ucis".
Pe atunci, Pablo era deja actor - a intrat în teatru foarte devreme. Dar treptat a alunecat, spune el fără voia lui, pe panta aceasta a dublurii din cauza presiunii din jur. "Eu am vrut să-mi fac munca mea. Nu am vrut să mă transform în Bruce Willis, ci să fiu eu însumi. Dar semăn atât de bine cu el, încât n-am avut ce face. Am început să fiu solicitat pentru diverse reclame şi să fiu chemat la show-uri TV. Au ajuns până şi propria mamă şi prietenii să-mi spună Bruce, nu Pablo", a povestit el.
Foto: Instagram