Ela Crăciun, provocări noi în carieră, dar şi în viaţa de mămică: ,,Am observat că în ultimul an şi jumătate am fost afectaţi cu toţii din acest punct de vedere''

14 septembrie 2021   News

În calitate de mamă a trei copii cu vârste complet diferite, Ela Crăciun a avut o zi foarte emoţionantă, odată cu începerea noului an şcolar. Cu fiul cel mare aflat în prima sa zi de liceu, o fiică în clasa a treia şi mezinul familiei pregătit să înceapă în curând şi el grădinita, emoţiile Elei Crăciun sunt lesne de înţeles.

,,Anul acesta a fost totul pe repede înainte şi am trăit cu impresia că s-a terminat foarte repede, chiar şi festivitatea Alesiei, care anul acesta începe clasa a treia. Şi de această dată am fost plină de emoţii şi mi-am condus copiii spre noul an şcolar cu ochii plini de lacrimi. Cel mai greu îmi vine să cred că timpul a zburat practic şi că am deja un băiat de clasa a noua. Este un început nou pentru Alex, cu noi colegi şi profesori, aşa că abia aştept să vină acasă şi să îmi povestească totul despre această nouă experienţă. Sper să aibă o viaţă de licean frumoasă, de care să îşi aducă aminte cu drag atunci când va avea şi el copii.

Toamna acesta Ela Crăciun pregăteste un nou sezon al emisiunii sale şi are deja în lucru multiple proiecte, însa pentru ea cea mai mare provocare o reprezintă în această perioadă începerea anului şcolar.

Odată ce acomodarea cu noua rutină personală impusă de reînceperea activităţii şcolare se va instala, Ela Crăciun şi-a propus să îşi canalizeze atenţia pe emisiunea sa ,,Numai de bine”, difuzată la Antena 3, pentru care în acest nou sezon vrea să aducă ceva complet diferit.

Pe lângă temele uzuale, de această dată Ela Crăciun va aduce în prim plan în cadrul emisiunii sale subiectul sănătaţii mentale, un subiect delicat şi extrem de important în aceasta perioadă plină de încercări pentru noi toţi.

,,Am observat că în ultimul an şi jumătate am fost afectaţi cu toţii din acest punct de vedere, aşa că sezonul acesta voi avea drept invitaţi psihologi, coach, specialişti şi mentori, a căror misiune va fi aceea de a ne învăţa cum să depăşim cu uşurinţă obstacolele şi cum să ne punem pe noi pe primul loc în tot ceea ce facem.”, a declarat Ela Crăciun.

În perioada următoare planurile vedetei includ şi lansarea unui audiobook pentru adolescenţi, precum şi o nouă carte de parenting.

Mai multe