Elena Lasconi a plecat de la Pro TV. Care este motivul

3 martie 2020   News

A câştigat MasterChef, în 2013, a făcut reportaje sociale, dar acum îşi doreşte o schimbare. După 25 de ani pe sticlă, Elena Lasconi renunţă la televiziune pentru politică. Prezentatoarea TV vrea să fie primar la Câmpulung Muscel.

“25 de ani la PROTV în 6 minute. Astăzi mă despart de familia mea (şi nu spun vorbe mari), de prietenii mei şi mă încearcă un sentiment contradictoriu. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie şi îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoţionată şi hotărâtă să fac această shimbare pentru oamenii şi locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel. Simt că e cea mai curajoasă decizie din viaţa mea dar şi cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraş din România”, a fost mesajul postat de Elena Lasconi pe un site de socializare.

Elena a trecut printr-un divorţ, iar la 40 de ani şi-a întâlnit marea dragoste. Pe Cătălin l-a cunoscut la cursurile de engleză, atunci când nu mai visa la o altă poveste. Fiica ei din prima căsătorie, Oana, trăieşte acum la Paris. “Bărbatul meu este cel mai bun prieten, ne înţelegem foarte bine şi este un ortac bun pentru mine. Are momente când îmi cumpără flori fără vreo ocazie şi, de când îl ştiu, nu mi-am deschis niciodată singură portiera când suntem amândoi în maşină. A vrut bunul Dumnezeu şi ne-am lipit. Îmi pare rău că nu am mai făcut un copil. Am însă o căţeluşă, o maidaneză, de 6 ani, pe care am luat-o  când Oana ne-a anunţat că vrea să se mute singură”,  mărturisea vedeta TV pentru life.ro.

Mai multe