Ella Travolta moşteneşte talentul artistic al părinţilor săi! Cum a impresionat tânăra şi cum i-a comentat celebrul său tată momentul

30 noiembrie 2021   News

Ella Travolta este dovada vie că aşchia nu sare departe de trunchi. Uite cât este de talentată şi cum comentează tatăl său prestaţia fiicei.

Ella a împlinit 21 de ani şi nu este doar actriţă, ci ştie să cânte foarte bine. Fiica lui John Travolta şi a regretatei actriţe Kelly Preston a oferit un adevărat spectacol online. Ella a postat pe pagina sa de socializare un material video în timp ce cântă vocal, dar şi la pian. Tânăra a precizat: ”Uite la ce lucrez de un an, e un cântec foarte drag mie. Vreau să vi-l dăruiesc acum şi să ştiţi că va fi inclus anul viitor, pe noul meu EP. Sper să vă placă!”, a dezvăluit ea emoţionată.

        Vezi această postare pe Instagram                       O postare distribuită de Ella Travolta (@ella.travolta)

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Ella Travolta (@ella.travolta)

Tatăl său i-a comentat la postare: ”Sunt foarte mândru de tine, Ella! Este fantastic şi ţi-o spune tatăl tău cel încântat de moment.”

De asemenea, la clip a reacţionat de îndată şi muzicianul Tommy Lee, care a scris: ”Ce copil talentat! Este un hit.”

Howie Mandel i-a scris şi el pe TikTok, platforma unde a fost încărcat videoclipul prima dată: ”Eşti fabuloasă ca muzician, cântăreaţă şi compozitoare. Uimitor!”.

Pe lângă muzică, Ella a fost foarte ocupată cu noul său film, ”Get Lost”, la care filmările s-au încheiat la începutul anului. Actriţa joacă o Alice din Ţara Minunilor în variantă modernă.

Şi atunci John Travolta şi-a exprimat încântarea, menţionând cât e de mândru de Alice din familia sa.

Starul din ”Grease” şi-a elogiat fiica şi în revista People, când a vorbit despre ea: ”Este sigură pe sine, autentică, generoasă, graţioasă şi, nu în ultimul rând, superbă. Nu ştiu ce-am făcut să merit, cum a venit la mine, nu am niciun merit, doar o ador”, a menţionat actorul.

Foto: Instagram

Mai multe