Ellie White, prima vacanţă la mare cu mezina ei FOTO

28 iulie 2016   News

Artista a luat-o pe fiica sa, Alexis Maria, în vacanţă în Sicilia.

Ellie White a petrecut şapte zile de vis alături de Doru Tinca şi de cei doi copii ai lor, Mihai (4) şi Alexis Maria (1) într-o staţiune de lângă Agrigento şi Valle dei Templi, celebra locaţie unde se află templele grecilor, vechi de două milenii. Ei au ales să se cazeze într-un resort care oferă toate facilităţile necesare pentru familiile cu copii mici.

“A fost o vacanţă last minute. Ne-am hotărât să plecăm cu doar câteva zile înainte. Am avut noroc că am găsit bilete de avion şi cazare. Am căutat resorturi cu facilităţi pentru copii, dar care să nu fie în Turcia, Cipru sau Bulgaria, întrucât am tot fost în aceste destinaţii. Ne-am dorit ceva mai special, însă nu departe de ţară. Aşa am ajuns în Sicilia, într-o zonă mai puţin frecventată de turiştii de la noi”, povesteşte Ellie White.

Artista s-a relaxat, alături de familie, pe plajă din faţa resortului, dar şi la piscinele cu tobogane şi jacuzzi. Partenerul ei de viaţă, Doru Tinca, l-a învăţat pe băieţelul lor, Mihai, cum să joace tenis şi baschet pe terenurile sportive amenajate în incinta locaţiei. Pentru un mai mare confort, au ales pensiune completă, ce a inclus şi un meniu vegetarian, adoptat de artistă, şi unul cu preparate fără gluten, pentru întreaga familie.

În trei din cele şapte zile petrecute în Sicilia, Ellie a vizitat, alături de familia sa, atracţiile turistice din apropiere. Au ajuns, astfel, la Castelul di Lombardia, unul din cele mai mari din Italia, construit în Evul Mediu, şi care se întinde pe o suprafaţă de 26.000 de metri pătraţi. Apoi, au vizitat un atelier de ceramică tradiţională, de unde au achiziţionat ulcioare şi farfurii pictate manual, au urcat pe miile de trepte pavate cu faianţă colorată, în oraşul Caltagirone, şi au admirat bisericile catolice superbe din micile şi marile oraşe din sudul insulei.

La doar 42 de kilometri de resortul unde s-au cazat se află celebra Valle dei Templi, dealul pe care grecii au construit, în urmă cu mai bine de două milenii, temple superbe, construcţii ce au fost bine conservate şi care se pot vizită astăzi.

“Am avut o jumătate de an solicitantă, cu concerte şi înregistrări în studio. În paralel, am avut grijă de cei mici care s-au confruntat cu fel şi fel de răceli. Această vacanţă a venit cum nu se putea mai bine. Simt că ne-am încărcat bateriile şi acum suntem pregătiţi de noi proiecte. Deja am avut opt concerte în ţară de când ne-am întors şi pregătesc lansarea magazinul meu online”, declară artista.

Mai multe