Ellie White s-a vindecat de coronavirus. Cum şi-a făcut apariţia într-un platou de televiziune
Ellie White s-a vindecat de coronavirus. Vedeta se simte mult mai bine aşa că a mers într-un platou de televiziune unde a povestit despre experienţa mai puţin plăcută din familia ei. Arată foarte bine chiar dacă a luat tratament zile la rând.
Ellie White se simte acum mult mai bine. Şi-a făcut curaj şi a apărut la TV, la Antena Stars. A îmbrăcat o rochie neagră, scurtă, care i-a pus în evidenţă silueta. Arată tare bine după ce s-a vindecat de coronavirus.
"Am stat toţi patru în izolare. La mine simptomele au fost mai uşoare şi durata întregului episod a fost cam de patru zile. S-a manifestat mai violent decât la el, adică am început direct cu febră mare, 38-39 direct. Am bolit vreo 3-4 zile cu dureri de corp, dureri de piele, frisoane.", a declarat Ellie White la Antena Stars.
Soţul vedetei a fost mai grav, simptomele au fost ceva mai accentuate la el. Bărbatul a descoperit că are şi probleme la plămâni, însă a preferat să se trateze acasă decât să stea internat în spital. Cei doi copii ai artistei nu au contractat virusul de la părinţii lor. Micuţii au fost testaţi, iar rezultatul a fost negativ.
Ellie White a anunţat că are coronavirus pe 7 octombrie
S-a protejat, dar tot nu a scăpat. Ellie White a fost diagnosticată cu coronavirus, dar s-a vindecat. Artista nu s-a simţit prea bine, aşa că a făcut un test covid, iar acesta s-a dovedit a fi pozitiv. " M-a pus la pat pentru trei zile, cu o stare foarte urâtă, deşi eu chiar cred că am avut o formă uşoară – febră mare, până în 39 de grade, durere în piept, durere continuă de cap, durere generală de corp, senzaţie de durere la atingere (nu am suportat nici atingerea hainelor de pe mine câteva zile), durere de ochi, senzaţie de oboseală cronică şi cu o formă uşoară de tuse.
Nu mi-a dat nimeni bani să spun că am Covid! Nici măcar DSP-ul nu ne-a sunat să ne spună ce să facem în această situaţie! Aş putea să mă plimb liberă pe unde am chef, poate să mă întâlnesc faţă în faţă cu niste Einsteni de pe pagina mea de Facebook, să le dau şi lor puţină <<minciuna>> şi nimeni nu mi-ar zice nimic. Dar bunul simţ şi simţul civic mă împiedică să fac asta, aşa că ne-am baricadat toţi patru în casă, până trece perioada de carantinare", a mai spus Ellie pe blog.
Foto: Facebook