Eminem, copilul teribil al hip-hopului

1 iunie 2015   News

Aveam vreo 12 ani când am început să „mă pierd“ în muzica lui. Era alb într-o lume de negri – scuzaţi expresia – şi era sincer. O combinaţie fascinantă de tră­sături de care o întreagă generaţie de tineri avea nevoie pentru a se simţi înţeleşi, care n-avea cum să-l lase un simplu anonim

Aveam vreo 12 ani când am început să „mă pierd“ în muzica lui. Era alb într-o lume de negri – scuzaţi expresia – şi era sincer. O combinaţie fascinantă de tră­sături de care o întreagă generaţie de tineri avea nevoie pentru a se simţi înţeleşi, care n-avea cum să-l lase un simplu anonim. „Hip-hopul mi-a salvat viaţa“, spune el. Şi a salvat-o pe a multora. Lose Yourself, hitul care a fă­cut istorie în industrie, i-a adus în 2002 titlul de singu­rul artist hip-hop deţinător al Oscarului pentru Cel mai bun cântec într-un film, 8 Mile. Eminem a dus muzica străzii la alt nivel: stereotipul tânărului tăcut şi batjoco­rit, un outsider traumatizat de o familie disfuncţională care-şi găseşte pacea doar în versuri brutal de sincere. „Success is my only option, failure’s not“ – şi s-a ţinut de propriile lui cuvinte, ajungând să fie numit de revista Rolling Stone drept Regele Hip-Hopului. Eminem, pri­mul artist care să câştige trei premii Grammy pentru trei albume consecutive. Chiar şi cel mai recent album, al optulea din carieră, The Marshall Mathers LP 2, lansat în 2013, care a devenit al şaselea album no.1 în topuri, i-a mai adus două, având acum 15 astfel de trofee. Dar rapperul – producător, actor şi textier – nu s-a obişnuit cu faima nici la 43 de ani: „Aş vrea să pot să ies în oraş şi să mănânc un nenorocit de sandviş!“, răbufnise el cu vocea lui inconfundabilă, după un turneu de suc­ces alături de Rihanna, anul trecut. Nu mai contează dacă eşti un fan sau nu: povestea lui Eminem a devenit o lecţie extraordinară despre succes în lipsa oricărei şanse.

A venit pe lume după 73 de ore de tra­valiu aproape mortal pentru mama sa, pe 17 octombrie 1972, sub numele de Marshall Bruce Mathers III, singurul copil al lui Bruce (63) şi Debbie (60). Părinţii lui s-au cunoscut pe când ea avea 14 ani, iar el 17. Prea tineri pentru a-i oferi viitorului superstar o copilă­rie liniştită. Mama lui l-a născut la 17 ani, dar tatăl său, muzician, i-a părăsit curând, for­ţând-o pe Debbie să-şi ia copilul şi să se mute dintr-un oraş în altul pentru a supravieţui, stabilindu-se în Michigan când Marshall jr. avea 11 ani. Atunci a început să îi scrie tată­lui său scrisori... care se întorceau de fiecare dată necitite. „Un copil jovial“, credea familia sa, dar „un singuratic“ adeseori batjocorit de colegi, până într-acolo încât, în 1982, Debbie a intentat un proces împotriva lui De’Angelo Bailey, care l-a lovit grav în cap pe fiul ei. Un început dureros pentru un adolescent care nu-şi găsea locul în Eight Mile, un cartier de afro-americani de clasă inferioară furioşi pe orice altă categorie socială. „Am fost bătut în băi, pe săli şi închis în vestiare“, recunoaşte Eminem. Singura armă la în­demână i-a rămas cuvântul, dorind să devină artist de benzi desenate înainte să descopere hip-hopul. Unchiul lui, Ronald Polkinghorn, care s-a sinucis şi el zece ani mai târziu, îi făcuse cadou la 9 ani o casetă. „Hip-hopul mi-a salvat viaţa, e singurul lucru la care m-am price­put. Nu ştiu să fac altceva“. Când nu muncea pentru a-şi ajuta mama, copilul teribil din Detroit se furişa la con­cursurile de rime, cu un prieten sub numele de M&M, de unde şi viitorul nume „Eminem“. La 15 ani, însă, via­ţa i se schimbă radical când mama lui o primeşte în casa lor pe minora Kimberly Ann Scott, fugită de acasă. Kim avea să devină subiect recurent în piesele rapperului, fiind şi mama copilului său, Hailie Jade (n. 1995). Prins între joburi prost plătite, lucrând şi 60 de ore săptămâ­nal pentru a-şi întreţine familia, Eminem se chinuie să lanseze primul album, Infinite, în 1996, care n-a putut vinde mai mult de o mie de copii, DJ-ii rugându-l ironic să se apuce de rock’n’roll!

Comeback-ul avea să vină în 1999, anul în care se în­soară cu Kim, când lansează al doilea album, Slim Shady (1999), revelaţia muzicală din State la acea vreme, cu peste cinci milioane de copii vândute. Avusese norocul de a-şi transforma idolul în mentor. „În toată cariera mea muzicală, nu am găsit nimic în demo-urile primite. Când am primit demo-ul lui, am spus: «Găsiţi-l. Acum!»“, îşi aminteşte Dr. Dre, care i-a ascultat demo-urile după ce Eminem, dat afară din casă, câştigase locul secund la un concurs naţional de rap liber. Nici mogulul n-a scă­pat de criticile industriei, pentru că angajase un rapper alb: „Nu dau doi bani dacă eşti violet sau nu, dacă ştii să cânţi, lucrez cu tine“.

Dar şi piesele lui erau mai agresive...

era alter ego-ul său sadic, „un băiat de cartier violent, un dealer care vorbeşte în rime despre crime, violuri, dro­guri“, care i-a permis să-şi exprime furia şi, astfel, să vorbească în numele unei generaţii care simţea la uni­son. Piesele explorau în continuare sărăcia în care a co­pilărit, traumele familiale, dragostea neîmpărtăşită ori luptele de putere din industrie, arătându-şi permanent vulnerabilităţile în versuri. Un album care parodiază dur vedetele pop – Britney Spears, Christina Aguile­ra, dar care naşte şi povestea faimei care-l acaparează,

, considerată una din cele mai bune melodii din toate timpurile. Iar în 2002, face istorie odată cu rolul în filmul biografic

, care îi aduce Oscarul pentru melodia

.

Reversul celebrităţii avea să-nsemne un cerc vicios de obsesii şi dependenţe. S-a în­grăşat atât de mult, că fanii nu l-au mai recu­noscut, şi lua medicamente cu pumnul – până la supradoza din 2007. „Dacă ajungeam două ore mai târziu la spital, eram gata“, recunoaş­te chiar el. „Toate organele mi-erau termina­te.“ Încă o dată, muzica l-a ridicat spectaculos. „Ştiu că puteam să o iau în altă direcţie. Sunt multe lucruri de care nu-mi aduc aminte, sunt atâţia dependenţi în lume, ca şi mine, dar care nu reuşesc. Singurul lucru care m-a salvat e hip-hopul.“ Şi familia. „Dacă copiii mei erau mutaţi la capătul lumii, i-aş găsi. Fără îndo­ială, şi dacă aş fi sărac lipit pământului, mi-aş căuta copiii. Nu există scuză“, spune Eminem, făcând referire la tatăl său, care l-a abandonat fără explicaţie. Cu un tată absent şi o mamă bolnavă psihic, toată nevoia de dragoste şi de afecţiune s-a revărsat asupra fiicei sale, acum de 18 ani, martoră şi ea la două divorţuri vul­canice ale părinţilor. O dragoste atât de mare a lui Eminem pentru copii, încât îi are în cus­todie, pe lângă Hailie, cu care locuieşte în Ro­chester Hills, şi pe nepoata fostei lui soţii, Kim, şi pe copilul acesteia cu un alt bărbat.

foto: hepta, guliver/getty images/rex features, photoland/wenn.com, instagram

Mai multe