Emma Watson, atrasă într-o sectă sexuală de către o altă actriţă
Vinovata se numeşte Allison Mack, actriţa din Smallville, care a fost arestată pentru rolul ei în secta sexuală
Allison Mack riscă închisoarea pentru implicarea ei în cultul sexual.
Allison le-a trimis mesaje mai multor vedete, printre care Emma Watson, dar şi cântăreaţa Kelly Clarkson, cărora le-a spus, potrivit Business Insider, că se ocupă de această extraordinară mişcare a femeilor, de care ar putea fi interesate. "Particip la un experiment uman unic şi la o mişcare feminină despre care aş fi încâtntată să-ţi povestesc", i-a scris Allison Emmei într-un SMS. "Am auzit că eşti fan Smallville. Şi eu sunt fanul tău. Poate ne vedem la o cafea, ca să-ţi prezint un priiect!", a fost mesajul ei către Kelly Clarkson.
Emma Watson a fost una dintre vedetele vizate de cultul sexual.
Ce se ascundea în spatele aşa-zisei mişcări feminine numite Nxivm? O societate secretă care se ocupa cu traficul de sclave sexuale. Mack a fost arestată de FBI pentru implicarea ei în cultul fondat de Keith Raniere. Numit în cercurile sale Vanguard, fondatorul de 57 de ani al cultului a avut numeroase legături sexuale cu minore. Raniere ar fi venit cu ideea programului de sclave sexuale Nxivm, numindu-l codificat DOS, iar Mack ar fi fost prima lui sclavă. Acestea fiind zise, totuşi, ce rol ar fi putut avea Emma Watson şi Kelly Clarkson în acest cult? Presupunem că cel de potenţiale stăpâne, cultul vizând cu aviditate celebrităţi. Printre altele, Raniere şi ai lui au ţinut câteva petreceri sălbatice pe insula privată a lui Richard Branson, sperând că-l vor coopta şi pe miliardar. Lucru care nu ştim exact dacă s-a întâmplat, cert e că Virgin, compania acestuia, a negat vehement orice asociere cu Nxivm.
Allison Mack a solicitat ca procesul să nu înceapă până pe 3 mai, echipa ei de avocaţi încearcând între timp să ajungă la o înţelegere cu autorităţile.
Keith Raniere riscă 15 ani de închisoare.
Foto: Getty Images