Emmanuel Macron, retușat și el în poze? Noile imagini îl arată cu mușchi... imaginari

21 martie 2024   News

Cele mai recente fotografii cu liderul de la Palatul Élysée îl arată într-o formă fizică de invidiat. Dar cât din acei mușchi etalați sunt adevărați?

Dacă Photoshopul și alte programe similare de editare foto au fost popularizate de rețelele de socializare pentru a ne face mai frumoși și mai tineri în selfi-urile și instantaneele postate în mediul virtual, iată că nu doar creatorii de conținut le folosesc intens, ci și Casele Regale și, mai nou, și palatele prezidențiale.

După discuțiile intense cu privire la manipularea fotografiilor lui Kate Middleton și Meghan Markle, ajungem să constatăm că și președinții, precum Emmanuel Macron, beneficiază de retușuri îndrăznețe. În cele mai noi ipostaze surprinse de fotografa sa oficială, Soazig de la Moissonnière, președintele francez își etalează laturile mai puțin cunoscute publicului, respectiv cea de boxer amator și cea de iubitor de animale, alături de câinii săi, Nemo, Jeanne și Jules. Aparent, pe sub acea cămașă albă purtată zilnic la birou, Emmanuel Macron are o formă fizică de invidiat și niște brațe puternice și musculoase, pe care și le lucrează frecvent în sala de sport.

Știam, ce-i drept, că liderului de la Palatul Élysée îi place să iasă la alergat sau la o tură cu bicicleta, să dea o servă pe terenul de tenis sau câte un croșeu în sacul de box, mai ales în vacanțe. Dar Emmanuel Macron nu a avut această alură de Van Damme - ca să păstrăm proporțiile înălțimii și ale zonei geografice, Belgia nefiind departe de Franța - și nici nu i-am remarcat vreodată brațele, cu toate că el a mai fost fotografiat și peste vară, fără cămașă ori tricou, când ieșea în larg cu iahtul ori mergea să înoate în mare.

Totuși, fanele președintelui francez s-au bucurat de imaginile prezentate recent pe rețelele de socializare, fie ele și prelucrate pentru a-i da un aer mai masculinizat - ceea ce ne amintește de perioada în care administrația prezidențială rusă obișnuia să ne prezinte imagini cu Vladimir Putin în ipostaze sportive, ieșind la schi, hochei, înot, călărie, pescuit sau vânătoare ori făcând sală sau demonstrații de arte marțiale, ceea ce i-a completat liderului de la Kremlin acea aură de țar providențial.

FOTO: Profimedia, Soazig de la Moissonnière/Présidence de la République

Mai multe