Erau ţinta glumelor în copilărie

15 octombrie 2010   News

Acum sunt admirate şi invidiate de tot Globul. Dar până să devină cunoscute, vedetele au avut şi ele momentele lor penibile, când nu erau atât de populare şi când colegii lor de şcoală le tachinau permanent. Câteva dintre starurile de la Hollywood au mărturisit câteva dintre întâmplările prin care au trecut, semn că nici ele n-au fost (întotdeauna) perfecte.

Acum sunt admirate şi invidiate de tot Globul. Dar până să devină cunoscute, vedetele au avut şi ele momentele lor penibile, când nu erau atât de populare şi când colegii lor de şcoală le tachinau permanent. Câteva dintre starurile de la Hollywood au mărturisit câteva dintre întâmplările prin care au trecut, semn că nici ele n-au fost (întotdeauna) perfecte.

Eva Longoria

Acum e cotată drept una dintre cele mai sexy apariţii din showbiz. Dar n-a fost întotdeauna aşa! Iar principalii ei critici erau chiar cei din familia ei. „Toate surorile mele aveau părul blond şi ochii căprui. Pe mine mă strigau «răţuşca cea urâtă», pentru că eram singura din familie cu părul negru şi cu pielea măslinie“, recunoaşte actriţa. Acum însă, surorile ei sunt mândre de ea şi o consideră a fi cea mai frumoasă din familie.

Winona Ryder

Se ştia mai demult că Winona are origini modeste, fiind crescută într-o comunitate hipiotă. Mai aflasem şi de faptul că este cleptomană, ceea ce i-a adus numai necazuri şi câteva procese. Dar acum aflăm că, în copilărie, actriţa a fost şi victima unor violenţe de stradă. „Mi-aduc aminte că eram îmbrăcată cu un costum băieţesc al Armatei Salvări, ceva mai vechi. Şi cineva în urma mea m-a înjurat. Imediat, câţiva inşi m-au prins şi m-au luat la bătaie, până am căzut la pământ“, a povestit actriţa, impresionată şi acum de întâmplare.

Michael Phelps

Olimpicul la nataţie, care a câştigat nu mai puţin de opt medalii de aur la Beijing – a avut şi el de tras în copilărie, din cauza figurii şi a urechilor sale mari. „Şicanele şi aversiunea colegilor lui l-au făcut să fie mai puternic şi mai ambiţios“, a povestit mama lui. Acum însă, de când America şi-a primit sportivul cu aplauze la întoarcerea de la Olimpiadă, Phelps a devenit o legendă a înotului şi toţi sportivii îi invidiază performanţele.

Christina Aguilera

E una dintre cea mai bune cântăreţe ale momentului, iar fanii ei umplu stadioane întregi. Când era mică însă, colegii ei nu-i apreciau deloc calităţile vocale. Ba mai mult, copiii din şcoală generală râdeau de ea ori de câte ori urca pe scenă. Mai târziu, alţi colegi de-ai ei, invidioşi probabil, au tăiat cauciucurile maşinii tatălui ei. Descurajată, Christina Aguilera ajunsese să creadă că n-are niciun pic de talent.

Jessica Simpson

Dintre toţi, cea mai puţin populară pare să fi fost Jessica Simpson, care consideră că a avut o copilărie traumatizantă din cauza colegilor ei. „Mergeam pe holul şcolii şi îi auzeam pe ceilalţi vorbind despre mine“, s-a confesat cântăreaţa de muzică country. „Unii chiar aruncau în faţa casei cu hârtie igienică şi cu ouă. Mai erau şi cei care scriau cu markerul permanent tot felul de lucruri ruşinoase pe aleea din faţă… Mă urau de-a dreptul!“, a spus ea cu indignare.

Foto: Northfoto

Mai multe