Escrocheria Brad Pitt lovește iar. O femeie a divorțat de soțul milionar, crezând c-o iubește actorul. I-a trimis și bani

14 ianuarie 2025   News

Când lucrurile par uneori prea frumoase ca să fie adevărate, de cele mai multe ori, așa și sunt!

Escrocheria Brad Pitt lovește din nou. Încă o femeie a căzut în plasă. Nu doar că a trimis bani unui escroc sentimental, care se dădea drept Brad Pitt, dar a și divorțat de soțul său milionar, relatează DailyMail.

Un escroc a păcălit o franțuzoaică să plătească sute de mii de lire sterline după ce a convins-o că e Brad Pitt, ajutându-se de imagini generate de inteligența artificială.

Femeia care este numită ”Anne”, are 53 de ani și a făcut o adevărată nefăcută.

Prinsă de fiorul amorului, gândindu-se ce bărbat frumos a cucerit, nu a stat prea mult pe gânduri și a plătit uluitoarea sumă de 830.000 de euro, după ce a fost convinsă că are o relație romantică cu celebrul actor. 

Totul a început în februarie 2023, când franțuzoaica, designer de interior, a fost contactată pe rețelele sociale de către o persoană care pretindea că este mama actorului. Apoi a început să comunice cu cineva care s-a dat drept Brad Pitt și care ulterior a început să îi trimită poezii, cântece de dragoste și chiar o cerere în căsătorie. 

Infractorii au folosit Inteligența Artificială ca să genereze o serie de personaje false, inclusiv presupuși membri ai familiei și parteneri de afaceri ai actorului Brad Pitt.

Femeia a început să-i dea bani așa-zisului Brad Pitt, când acesta i-a spus că trece printr-o perioadă dificilă din cauza divorțului cu Angelina Jolie, iar o mare parte din bani, adică 775.000 euro, franțuzoaica i-a transferat într-un cont din Turcia, când bărbatul cu care vorbea i-a spus că trebuie să-și trateze un presupus cancer de rinichi.

Fiica femeii păgubite a încercat să-i deschidă ochii acesteia că este vorba doar despre o înșelătorie, dar franțuzoaica a continuat să creadă în povestea de iubire pe care credea că o trăiește cu actorul, până când ziarele au relatat despre o nouă relație a actorului american.

Femeia păcălită a căzut în depresie și a fost internată într-o clinică de specialitate. Acum, franțuzoaica locuiește la o prietenă și nu mai are decât 40.000 euro din toate economiile sale.

Aceasta a depus o plângere și a lansat online o campanie de strângere de fonduri pentru a-și acoperi cheltuielile pentru demersul juridic.

Victima a fost deschisă la mărturisiri pentru postul TF1. Ea a detaliat că a trecut printr-o perioadă dificilă cu soțul ei milionar și că a fost încântată să lege o prietenie cu contul acelui presupus Brad Pitt, în spatele căruia se aflau escroci.

Presupusa relație a luat o turnură interesantă când falsul Brad Pitt i-a promis Annei cadouri sofisticate, pentru care trebuia să plătească taxe vamale, ca să le primească. 

La toată povestea, în felul acesta, s-au mai adăugat 9000 Euro.

Văzând ce pradă ușoară devenise Anne, escrocii au început să devină din ce în ce mai inventivi și să aibă pretenții absurde.

Victima l-a anunțat pe falsul Brad că urma să primească despăgubiri la divorț. Atunci a venit cererea de ajutor pentru a combate cancerul la rinichi! Povestea a fost susținută cu imagini generate de AI, unde Brad Pitt apare la spital.

Femeile sunt rugate să înceteze să mai creadă în astfel de povești, este plin de escroci, care au acum un aliat de nădejde: inteligența artificială poate crea monștri!

Foto: Shutterstock & X

Mai multe