Este căsătorit de-o viaţă cu ea. Cum arată acum soţia lui Sting?

24 octombrie 2017   News

Pe cât de celebru este legendarul cântăreţ britanic, ajuns acum la vârsta de 66 de ani, pe atât de puţin cunoscută este cea care îi este parteneră de o viaţă.

Trudie Styler şi Sting

Mai exact de 25 de ani, dar în lumea celebrităţilor, asta poate părea o veşnicie. Actriţa şi regizoarea britanică Trudie Styler (63) este căsătorită cu Sting din anul 1992, fiind a doua soţie a britanicului, după mariajul acestuia cu actriţa nord-irlandeză Frances Tomelty (69).

Din primul mariaj, Sting a devenit de două ori tată, iar cea de-a doua soţie a lui i-a dăruit alţi patru copii.

Sting şi Trudie, în tinereţe

Sunt căsătoriţi din anul 1992

Ce este mai demn de admirat este faptul că cei doi, Sting şi Trudie, deşi sunt împreună de 25 de ani şi au trecut amândoi de pragul de 60 de ani, sunt foarte afectuoşi unul cu altul, lucru evident în apariţiile lor publice.

Cei doi fanatici ai tehnicilor Yoga, care s-au îndrăgostit undeva în jurul anului 1990, au declarat cu nenumărate ocazii că practică sexul tantric, care durează ore bune, că participă la petrecerile swingerilor şi că merg împreună în cluburile de striptease.

Poate că aceasta este reţeta succesului, până la urmă.

Foto: Getty Images

Mai multe