EXCLUSIV Amalia Enache, dezvăluiri din viața personală: „Pot să iubesc ca o adolescentă”

Arată și se simte ca o adolescentă, dar și ca cea mai bună prietenă a Almei, fiica ei de 7 ani, așa cum le-am redescoperit în acest pictorial, ca între fete.

Ne-am reîntâlnit cu Amalia Enache și cu fiica sa, Alma, în cea mai toridă zi de vară, în care a trebuit să ne ascundem de soare și să ne găsim activități indoor. Iar mama și fiica știu să se distreze de minune împreună, exact ca două prietene care au mereu ceva nou de experimentat. De la călătoriile pe alte meleaguri la nelipsitele festivaluri, am vrut să aflăm cum arată viața vedetei Pro TV și dincolo de pupitrul știrilor și de postările ei din social media.

OK!: Vă văd peste tot, la festivaluri, ați fost și la Electric Castle. Tu te-ai dus doar pentru distracție sau și ca sarcină de serviciu?
Amalia Enache: Eu, în primul rând, m-am dus pentru distracție. Eu merg la Electric Castle încă de la prima ediție și, la un moment dat, absolut întâmplător, am aflat că cel care face acest festival este un băiat pe care îl cunosc din studenție, de la Timișoara. Dar oricum mergeam de la începuturi, la fel cum merg și la TIFF, evenimente pe care nu vreau să le ratez în niciun an și pentru care îmi fac rezervările cu mult timp înainte.

Dar ratezi vreun festival de la noi?
Amalia Enache: Mai și ratez, că nu am cum să fiu la toate. (zâmbește) Anul acesta, de exemplu, ratez Summer Well, pentru că sunt plecată în Spania, altfel nu-l ratam. Și mai sunt și cele la care merg constant: Festivalul Filmului American Independent, făcut de Cristian Mungiu la București; Festivalul Filmului European, unde prezint deschiderea; și TIFF, de la Cluj, unde prezint închiderea... Deci, cumva, după un timp, nu mă mai duc doar la distracție, ci fac și reportaje, prezint evenimente, tot felul de discuții și de întâlniri cu publicul...

Cum a fost întâlnirea ta recentă cu actorul Sean Bean?
Amalia Enache: M-a bucurat foarte mult! (zâmbește) Dintre întâlnirile relevante pe care le-am avut în ultima perioadă, a fost și această conversație profesională cu actorul Sean Bean, pe care oamenii îl cunosc foarte bine din „Lord of the Rings” și din „Game of Thrones”. Mi-a plăcut mult că am putut să am nu un interviu, ci o discuție liberă cu el, în timpul căreia i-am descoperit naturalețea, umorul, sinceritatea, punctualitatea. Mi-a povestit despre cum a sosit în România și cum și-a schimbat hotelul după o plimbare prin București, când și-a dat seama că vrea să stea chiar în Centrul Vechi, fiind fascinat de arhitectura noastră atât de eclectică, un mix între Bucureștiul interbelic, urmele comunismului și modernism. Și m-a făcut să înțeleg cum își construiește și personajul din filmul Cravata Galbenă, unde el îl interpretează pe Demostene, tatăl lui Sergiu Celibidache – un personaj foarte greu de jucat, o figură paternă strictă, de care marele dirijor s-a despărțit definitiv la 18 ani. Cred că va fi o producție extraordinară!

Și nu-i așa că asemenea întâlniri nu pot fi trecute ca sarcini de serviciu?
Amalia Enache: Chiar nu! (zâmbește) Pentru că se petrec într-un mediu foarte plăcut, unde mă bucur că pot fi și cu Alma, pe care o iau cu mine chiar peste tot.

Încă de când s-a născut!
Amalia Enache: Da, încă de când s-a născut, Alma a mers cu mine peste tot. Prima ei călătorie a făcut-o când avea doar cinci luni și jumătate în America de Sud, astfel că primul ei dinte i-a ieșit în Buenos Aires, iar al doilea dinte în Brazilia, la Rio de Janeiro. (râde) Ea e de religie catolică, la fel ca tatăl ei, și a avut parte și de două botezuri, unul aici, la Catedrala Sf. Iosif, și altul la celebra statuie a lui Iisus de la Rio de Janeiro. Când am ajuns în Rio și am urcat pe muntele pe care este amplasată statuia, vântul bătea foarte tare și am intrat în capela de la baza statuii, despre care nici nu știam că există. Și, vorbind cu preotul care ne-a adăpostit, i-am povestit cum Alma fusese botezată în România, iar el i-a făcut un fel de ceremonie de confirmare a botezului chiar acolo, în interiorul statuii lui Iisus. Ceea ce a fost magic!

Ați numărat în câte țări ați fost împreună până acum?
Amalia Enache: Păi, hai să le numărăm: Argentina, Brazilia, Italia, Spania, Bulgaria, Grecia, India...

Alma câte limbi străine înțelege?
Amalia Enache: Engleză, puțină spaniolă și a început să învețe și limba franceză.

Când ați mai fost în Argentina?
Amalia Enache: Nu am mai fost, de când cu pandemia. Tatăl ei este acum în Spania, la Barcelona, și mergem foarte des acolo, iar din perioada pandemiei, el s-a aflat aici timp de trei ani. Deci deocamdată nu mai avem treabă cu America de Sud, dar vrem să mergem din nou acolo, în iarna asta.

Și va înțelege altfel lucrurile...
Amalia Enache: Da, pentru că dintotdeauna i-am spus că a locuit acolo când a fost bebeluș și de-abia aștept să-i arăt pe unde ne-am plimbat când era micuță. Eu, în cei doi ani de concediu de maternitate, am stat acolo câte trei luni legate. Nu puteam sta mai mult, pentru că tatăl meu era foarte bolnav, în stadiu terminal, și mă întorceam în țară pentru asta. A fost complicat pentru mine și cât am fost însărcinată. Și a fost foarte straniu ca absolut în fiecare zi a sarcinii mele să fiu într-un spital de oncologie.

Pe de altă parte, tatăl tău te-a văzut mamă, și-a văzut nepoata...
Amalia Enache: Exact. Și, pentru că eu mai trecusem prin asta cu mama, iar dispariția ei fulgerătoare ne-a cauzat o mare suferință mie și fratelui meu, tata a fost extrem de dârz în timpul bolii. El fiind și sportiv, și antrenor la viața lui, a fost de-o forță uimitoare. Dar viața mi-a dat aceste două jumătăți de pahar în același timp: pe de-o parte, era cea mai mare bucurie din viața mea, copilul, pe de alta, era clar că-mi pierd și celălalt părinte. A fost o perioadă complicată și de-asta n-am intrat în atâtea amănunte despre plecările și revenirile mele în țară, când toată lumea era curioasă ce fac.

Tatăl Almei lucrează în domeniul cinematografiei

Bine, toată lumea a fost curioasă cine e tatăl Almei.
Amalia Enache: Tatăl ei nu e o persoană publică. E un român care lucrează în domeniul cinematografiei și are șansa de-a trăi în diverse colțuri din lumea asta. Noi suntem acum foarte buni prieteni și într-o relație excelentă de creștere a Almei. În continuare, am convingerea că el este cel mai bun tată din lume și asta poate să ți-o confirme și Alma. (zâmbește)

Te-ai mai fi văzut să mai faci un copil?
Amalia Enache: Da, dar nu mai am vârsta. Mi-ar fi teamă, din motive medicale. Apreciez foarte mult femeile care îndrăznesc să facă asta, dar eu sunt născută în ’77, am 46 de ani. Îmi asum vârsta și nu am nicio problemă cu trecerea timpului, dar ca s-o iau de la capăt cu un bebeluș mi se pare că e delicat. Cu Alma am avut mereu problema somnului, a fost un copil foarte legănat, foarte mult purtat în brațe.

Și acum e mămoasă.
Amalia Enache: Da, e foarte conectată la mine, și mental, și trupește.

Ai stat vreodată departe de ea?
Amalia Enache: Nu, n-aș putea. Motivul pentru care o iau cu mine peste tot, inclusiv la festivaluri, este că mă distrez niște ore, după care mă trezesc dimineața cu un dor sfâșietor de ea. Și mi-am dat seama că-mi place să le combin cumva, chiar dacă îmi limitez foarte mult activitățile și orele de culcare, dar prefer să ne culcăm și să ne trezim împreună. Așa simt că sunt întreagă.

Începeți să vă găsiți preferințe comune? Același film, aceeași trupă, poate chiar și aceeași culoare...
Amalia Enache: Da! Filmele ne place să le vedem mai curând la cinematograf. Iar, în ceea ce privește culorile, acum ea e din nou în perioada roz, după o perioadă foarte dark, influențată de filmul „Wednesday”.

Acum e perioada Barbie...
Amalia Enache: Da, așa e. „Wednesday” ne-a plăcut amându­rora, desigur cu pasaje cenzurate, dar mi s-a părut foarte interesant conceptul pentru fetițe, pentru că pot să înțeleagă că poți să fii bună sau de partea binelui și fără să fii zână, prințesă sau cu o alură roz. Pentru că fiecare dintre noi avem și latura asta mai dark, chiar un pic antipatică sau antisocială, neînțeleasă. Și mă bucur că Alma a putut să vadă și această variantă de personaj. Felul în care creștem, ce citim, ce filme vedem, care sunt eroii la care ne raportăm contează mult. Chiar și în Barbie, tot despre asta e vorba. Ce să facem, trăim și astfel de vremuri!

Vremuri între Barbie și Oppenheimer.
Amalia Enache: Da... Vorbim și despre război, o realitate cu care trăim de la începutul lui 2021.

Simți panica asta sau încerci s-o temperezi?
Amalia Enache: A fost foarte complicat de gestionat această panică, și în momentul pandemiei, și în momentul declanșării războiului. De exemplu, când s-a pornit pandemia, Alma avea trei ani și noi eram în vacanță în India, doi hipioți cu un copil mic. Când am plecat totul era bine, iar la jumătatea călătoriei, s-a pornit nebunia în lume. Ne aflam fix în Kerala când au raportat ei primele două cazuri - erau două studente din China. La întoarcerea în țară, percepția mea a fost că, pe de o parte eram jurnalistul care lucra enorm, pentru că erau situații de urgență și eram ca un pompier când a izbucnit focul, iar pe de altă parte eram mama Almei, care începuse să meargă la o grădiniță de stat și care, după ce abia intrase în viața socială, se întorsese din nou acasă, când totul s-a închis brusc. Norocul a fost că tatăl ei s-a relocat complet în România, ca să putem funcționa.

Ce-i drept, jurnaliștii sunt mereu în linia întâi, iar pe tine te știm de-o viață prezentând ultimul jurnal de seară de la Pro TV.
Amalia Enache: Da, eu vă spun seară de seară „Noapte frumoasă!“ și e semnalul că e trecut de 00:00. (zâmbește)

Cu cine o lași pe Alma la orele acelea?
Amalia Enache: Cu mama tatălui ei, care e și singura ei bunică în viață. Este o prezență fantastică, o bunică tânără, vioaie și super în formă. Nu locuim în aceeași casă, dar vine în fiecare seară când plec eu la serviciu, o culcă pe Alma pe la vreo 20:00 și mai pleacă înainte să ne trezim noi, pe la 06:00. Mă ajută de fiecare dată, cu absolut orice, dacă am o gală sau vreun alt eveniment.

Ce activități are Alma, în afară de școală?
Amalia Enache: Face gimnastică și dansuri, iar la școală are multe activități care implică modelaj, arte, teatru, cor, foarte mult sport.

Te regăsești în ea?
Amalia Enache: Da. Și eu eram o zvârlugă mică și-mi amintesc că adoram scena. Eu am un frate cu șapte ani mai mare și mama credea că, la fel ca el, la fiecare serbare mă voi ascunde undeva în spate. Numai că eu, când eram la grupa mijlocie la grădiniță, m-am remarcat spunând o poezie, după care, plăcându-mi atenția și aplauzele părinților, nu mai puteam fi dată jos de pe scenă! (râde) Altfel, eram un copil crescut la țară, foarte liber, foarte independent, pe principiul „ieși afară și te descurci“.

Îi dai și Almei crâmpeie dintr-o astfel de copilărie?
Amalia Enache: Cred că da, prin faptul că o iau cu mine peste tot, așa cum făcea tata cu mine, care mă lua cu el la meciuri și cantonamente, prin internate cu 30 de oameni într-o cameră. Și așa, Alma învață să fie descurcăreață, sociabilă, fără temeri.

Tu când te-ai provocat ultima oară să faci ceva nou sau să înveți ceva nou?
Amalia Enache: Cred că tot în profesia mea am făcut asta. Am ieșit din zona mea de confort de jurnalist și de prezentator de știri, cu galele și cu evenimentele, unde apar în fața unui public real și unde, la început, aveam niște emoții uriașe. Pentru mine, a fost un proces terapeutic de-a reuși să am încredere în mine. M-a ajutat, e-adevărat, să am și un partener de prezentare, fie că a fost Dragoș Bucurenci, fie că au fost Mihai Codreanu sau Cristi Leonte – un om cu adevărat de breaking news, care e foarte stăpân pe el, pe care îl admir foarte mult și cu care am prezentat multe gale.

„Trăiesc o iubire așezată”

Ce simți că ai mai avea curajul să faci sau să schimbi în viața ta?
Amalia Enache: Cred că supremul curaj este să-ți dai voie să iubești ca în adolescență, inconștient.

Trăiești o iubire acum?
Amalia Enache: Da, trăiesc o iubire așezată.

Am citit că între voi ar fi o diferență de vârstă de zece ani.
Amalia Enache: Nu este corect calculat, sunt doar șapte. Dar eu zic că, la vârsta asta, curajul suprem este să te lași un pic să-ți pierzi mințile.

Dragostea asta duce într-un loc?
Amalia Enache: Dacă mă întrebi de căsătorie, nu am planuri de genul ăsta.

Ți-am văzut două inele, dintre care unul pe „acel“ deget.
Amalia Enache: Smaraldul e piatra mea preferată, dar nu am un inel de logodnă, deși am primit destule.

Și de ce ai refuzat propunerile?
Amalia Enache: Nu aș spune că le-am refuzat, ci că, pentru mine, au venit prea târziu în ecuația relației. Cred în ideea de căsătorie, în dragoste, în general, dar aspirația mea e să îmi fie bine, nu să fi bifat ceva. Și mie mi-e foarte bine.

Ți-e foarte bine și arăți foarte bine. Ce ai făcut de te-ai subțiat?
Amalia Enache: Inițial, am vrut să slăbesc și am făcut și unele eforturi, micșorând foarte mult porțiile, după ce am tot ascultat-o pe Mihaela Bilic. După care au intervenit crizele de colecist, care a trebuit scos. Dar operația mi-a rezolvat toate problemele de oboseală nejustificată, de stări pe care le credeam de natură hormonală, cauzate de tiroidă, și acum am o energie cât zece și o nouă siluetă. Și, dacă tot arăt ca o adolescentă, cred că pot să și iubesc ca o adolescentă.

FOTO: Sorin Stana; make-up: Laura Perian; hair style: Catrinel Stoian; stilist Madena Pasăre; vestimentație: Alexandra Cernătescu, Zara, Peek & Cloppenburg; locație: mulțumim JN Boutique Hotel, str. Puișor nr. 40, București.