Exclusiv! Virgil Ianţu: “Mă rog ca acest coşmar să se încheie, să revenim la viaţa noastră”

14 aprilie 2020   News

Virgil Ianţu duce dorul vremurilor de altădată şi se simte marcat de fiecare îmbolnăvire de care aude, dar crede că această lecţie dură trebuie să ne facă să ne regândim întreaga viaţa.

“Nu sunt speriat, dar mă îngrijorează starea de repaus, colapsul general, inactivitatea planetei. Sper ca această pandemie să intre în regres cât mai repede şi uşor să revenim la viaţa noastră, la profesiile noastre, la activităţile zilnice, iar aceasta lecţie dură să ne ajute să ne regândim viaţa pe care vrem să o trăim de acum înainte. Oricare îmbolnavire de care aud mă afectează. Din fericire pentru mine, nu am nicio persoană cunoscută afectată de virus, dar multţi alţii au, iar eu empatizez şi mă rog ca acest coşmar să se încheie odată’’, spune prezentatorul TV pentru OK!

Chiar dacă nu mai filmează pentru emisiunea de la TVR 2 din cauza pandemiei, Virgil recunoaşte că e la fel de ocupat.

“Pe lângă activitătile familiale, gătit, joacă si organizare, mă alătur campaniilor de responsabilizare, de susţinere a spitalelor, fac interviuri şi „Smart Talk”, un concurs de cultură generală live, pe care îl realizez impreună cu câte un invitat, pe fondul unei discuţii relaxate şi de multe ori pline de umor. Fac asta de luni până vineri de la 18.00, live, pe Instagram.Îmi menţin forma pentru că, la un moment dat, voi reveni cu sezonul 7 Câştigă România”, mai spune Ianţu.

Care va fi plăcerea pe care şi-o va face când toate astea se vor termina? Bucuria pe care mi-o făceam şi înainte de această criză şi chiar vorbeam desprea ea. Mă voi bucura de normalitate. Ea ne oferă atâtea bucurii, etalează în faţa ochilor noştri atâtea minuni, dar mulţi dintre noi au fost „cu ochii larg închişi”.

Mai multe