Expulzat din Australia, Novak Djokovic ar putea pierde primul loc în clasament, iar cariera lui ar putea fi semi terminată
Experţii sportivi sunt pesimişti: după saga australiană, cariera lui Novak Djokovic ar putea fi semi terminată.
După ce jucătorul de tenis a pierdut duminică apelul împotriva noii decizii a premierului australian, de a-i suspenda viza, şi a fost expulzat, în consecinţă din ţara de la Antipozi, sârbul se vede în poziţia de a-i fi interzis să mai intre în Australia timp de trei ani. Karen Andrews, ministrul Afacerilor Interne australian a confirmat azi că expulzarea liderului mondial vine cu o interzicere automată de a mai intra în Australia pe o perioadă de trei ani.
Djokovic va împlini 35 de ani în luna mai şi n-ar mai putea intra în această ţară până în 2025, an în care sârbul ar avea 38 de ani. Având în vedere că Australian Open este turneul favorit al lui Novak Djokovic, sârbul câştigând aici de nu mai puţin de nouă ori, sunt mari şanse ca acesta să fi fost cel mai prielnic an în care sportivul ar fi putut să câştige al zecelea lui Australian Open şi al 21-lea titlul de Mare Şlem, lucru care l-ar fi făcut cel mai mare jucător de tenis din istorie.
Mai mult, după acest turneu, Novak ar putea pierde fotoliul de lider, în cazul în care Australian Open-ul va fi câştigat fie de Daniil Medvedev, al doilea în clasamentul ATP, fie de Alexander Zverev, numărul trei mondial. După 11 zile de luptat cu autorităţile australiene pentru posibilitatea de a juca în turneu, deşi nu este vaccinat, Djokovic a fost nevoit să părăsească ţara, ajungând în acest moment în Dubai, acolo unde a fost primit ca un erou de către fanii săi.