Familia lui George Michael, neconsolată! Trupul artistului n-a fost înmormântat nici acum!

6 februarie 2017   News

Pe 25 decembrie, managerul superstarului dădea vestea cumplită că George Michael s-a stins din viaţă. De atunci, familia îndurerată a încercat să afle ce s-a întâmplat mai exact.

George Michael n-a fost înmormântat nici acum

Ei bine, zilele trecute, poliţia din Thames Valley a făcut public un comunicat de presă prin care anunţa că-n cazul decesului superstarului nu există circumstanţe suspecte, prin urmare nu e vorba de o crimă. Totuşi, aceştia au dezvăluit că nu a fost stabilită cauza morţii acestuia.

Aşa se face că familia superstarului este de neconsolat, mai ales că trupul cântăreţului nu poate fi înmormântat până medicii nu ajung la o concluzie în privinţa morţii acestuia.

Surse medicale spun că trupul superstarului o să mai fie reţinut cel puţin până la sfârşitul lunii februarie, pentru ca specialiştii să determine cu exactitate dacă drogurile au contribuit sau nu la decesul artistului. ”Credeam că rezultatele o să vină până la sfârşitul lunii (ianuarie). Nu ne-au mai făcut niciun update, însă poliţiştii ne-au spus că moartea lui n-a fost una suspicioasă”, a declarat o sursă pentru ”The Sun”.

În tot acest timp, familia speră ca medicii să ajungă la o concluzie cât mai curând. Tot neconsolat este şi Fadi Fawaz, iubitul lui George Michael, care a postat zilele trecute o fotografie cu el şi cu artistul, marcând faptul că s-au împlinit cinci ani de când şi-au început relaţia amoroasă.

Fadi a postat această imagine

foto: arhivă/instagram

Mai multe