Familia Obama, Crăciun în Hawaii
Preşedintele american Barack Obama a ajuns în Hawaii, statul său natal, unde va petrece alături de familie cele aproximativ 15 zile de vacanţă, departe de Casa Albă. Avionul prezidenţial a aterizat în Honolulu vineri, la ora 23.30 (sâmbătă, 11.30 ora României), iar familia
Preşedintele american Barack Obama a ajuns în Hawaii, statul său natal, unde va petrece alături de familie cele aproximativ 15 zile de vacanţă, departe de Casa Albă.
Avionul prezidenţial a aterizat în Honolulu vineri, la ora 23.30 (sâmbătă, 11.30 ora României), iar familia Obama a fost întâmpinată de amiralul Samuel Locklear, care conduce comandamentul armatei americane în Pacific, de guvernatorul statului şi de primarul din Honolulu.
După aterizare, Barack Obama, soţia sa, Michelle, şi cele două fiice, Malia şi Sasha, au ajuns la casa închiriată pentru acest sejur.
"La sfârşitul anului este întotdeauna un moment bun pentru a reflecta la ceea ce ar putea fi mai bine anul viitor", a declarat cu această ocazie preşedintele SUA. "Sunt sigur că voi avea idei mai bune după câteva zile de somn şi soare".