Fanny Ardant, la TIFF: "Sunt mai ciudată de felul meu!"

Cu o eleganţă cu cuceritoare în mişcări, dar în acelaşi timp cât se poate de autentică, marea actriţă Fanny Ardant a vorbit deschis în cadrul conferinţei de presă de la TIFF despre rolurile sale, despre greaua provocare de a trece la regie şi despre echilibrul pe care îl regăseşte în singurătate, scanându-şi personalitatea cu multă sinceritate şi cinism

"Am ajuns abia aseară la Cluj, aşa că nu pot spune foarte multe despre oraş. Transilvania o cunosc de la primul film pe care l-am regizat şi pe care l-am filmat aici, Cenuşă şi sânge. Atunci am descoperit Transilvania ca pe un tărâm al eternităţii. Clujul nu l-am explorat. Dar ce-mi place la TIFF: cred că acest festival este magnific, pentru că scapă legilor comerciale. Aici poţi vedea filme din întreaga lume, unele cu greutate, altele mai puţin reuşite, dar le poţi vedea pe toate. Pe când sub imperiul legii industriei, nu poţi vedea aceste pelicule", a spus Ardant, adăugând că a fost extrem de impresionată de marea actriţă Olga Tudorache, care a jucat în filmul ei, Cenuşă şi sânge. "Nu e necesar să mordernizezi întotdeauna o poveste. Iar eu iubesc melodramele. Îmi place să mi se spună poveşti. Şi nu vreau să fiu mai inteligentă decât povestea în sine. Pentru mine, un film e ca o sticlă cu un mesaj înăuntru, care pluteşte pe mare. Unii deschid sticla şi înţeleg mesajul. Alţii nu înţeleg", spune Ardant despre viziunea ei regizorală.

Şi totuşi, de ce a făcut aşa târziu trecerea spre regie, spunând că i-a fost foarte greu să ajungă să facă primul ei film, Cenuşă şi sânge? România a fost prima ţară care i-a acordat încredere în calitate de regizor, prin Tudor Giurgiu, care s-a implicat în producţia peliculei.

"Cred că dificultatea de a regiza un film este vina mea. Sunt bizară. În mod curios, nu iubesc neapărat să fac parte din lumea filmului. Fac un film aşa cum realizezi un obiect. Şi nu sunt deloc la modă. Aşa încât, atunci când caut finanţatori, ei se tem de proiectele mele. Deci e o stare de fapt care mă nefericeşte, dar pe care o înţeleg".

Cunoscută ca o mare solitară, Fanny şi-a explicat apetenţa pentru momentele în care are nevoie să se regăsească: "Tot ceea ce îndurăm este dureros. Dar tot ce acceptăm să ducem ne face mai puternici. Singurătatea este tragică. Nimeni nu vrea să fie singur. Ai putea plânge de singurătate. Dar în această singurătate putem vedea splendoarea dragostei. Singurătatea e ca un coşmar, dar în care reuşeşti să vezi frumuseţea vieţii. E o frază în franceză care spune: Ai grijă, fereşte-te de dulceaţa lucrurilor. Fiindcă în această dulceaţă te pierzi. Pe când în singurătate, ca să rezişti te construieşti pe tine", a mai spus actriţa.

Cum îşi alege scenariile?

"Asemeni câinilor care intră în pădure. Am acceptat să lucrez şi cu regizori confirmaţi, şi cu cei debutanţi... Şi eu nu sunt o profesionistă. Pur şi simplu joc rolurile care-mi plac. Dacă găsesc un scenariu în cutia poştală, îl citesc rapid, aşa cum bei un pahar de apă. Şi când pun paharul la loc pe masă, spun foarte repede şi definitiv da sau nu".

Întrebată, însă, despre omul care i-a marcat viaţa şi cariera, genialul Francois Truffaut, căruia i-a fost muză şi iubită, Fanny a răspuns cu ochii umezi: "E adevărat, cel mai important lucru în viaţă este iubirea. Iar când vorbeşti despre marea ta iubire, te simţi regele lumii. Totuşi, eu, când mi se cere să vorbesc despre povestea mea de iubire cu Francois Truffaut, refuz. Nu voi intra în detalii niciodată. Însă el mi-a dăruit posibilitatea de a intra în lumea filmului. Când l-am cunoscut, făcusem un serial TV foarte popular. Iar pe vremea aceea, lucrurile erau foarte strict împărţite: teatru, TV, cinema. Nu exista o circulaţie între ele. Dar Truffaut, atunci când a decis să mă distribuie în The Woman Next Door, asta a făcut. Mi-a deschis uşa cinematografiei, cu el am trecut bariera şi mi-am început cu adevărat cariera".