Faţa neştiută a lui Jason Statham: cântăreţ, înotător şi model. Patimile, dar şi atuurile lui

23 septembrie 2018   News

Sobru, taciturn, vigilent şi precis ca o armă au­tomată. Noul erou „de sacrificiu“, noul speci­men „greu de ucis“. Dar şi greu de egalat! Căci în domeniul filmelor de acţiune, după era Stallone-Van Damme-Schwarzenegger- Bruce Willis, puţini sunt cei care se mai ridică la nivelul vechilor standarde şi-şi fac singuri cascadoriile. El le face. Cu bărbăţie, expresivitate şi cu uşurin­ţa celui care are la bază performanţe sportive dovedite.

Născut într-o zodie de foc, cea a Leului, pe 26 iulie 1967, cu un background sportiv con­struit de la o vârstă fragedă, te-ai aştepta ca Jason Statham să fi fost crescut într-un mediu sever, milităros. Ei bine, nu! „Tata e cântăreţ, mama e dansatoare şi au trăit mulţi ani în Insu­lele Canare, în Las Palmas, unde au făcut show timp de 15 ani. Tata era un fel de Tom Jones al Insulelor Canare. Sau cel puţin el aşa crede“, povestea râzând Jason Statham anul trecut, în emisiunea Lopez Tonight, într-unul dintre pu­ţinele interviuri pe care a acceptat să le acor­de despre viaţa sa personală. „Ţineau genul de spectacol care se practică şi pe navele de croazieră, un fel de café-concert cu coveruri după Tom Jones, Sinatra, Elvis, dar şi cu muzică country, old soul. Tata era ca un tonomat cu evergreenuri. Iar mama se ocupa de coregrafie şi... de număratul banilor, la final“.

Însă până să fie vorba de spectacole, Eile­en şi Barry Statham duceau o viaţă modestă în Derbyshire, în East Midlands, câştigându-şi pâinea din vânzarea unor nimicuri la o tarabă stradală, din vopsitorie ori minerit. De teamă ca cei doi băieţi ai lor să nu ajungă şi ei vân­zători stradali ori muncitori necalificaţi, odată mutaţi în comitatul Norfolk, Barry şi-a orien­tat fiii către sport, el însuşi practicând, la un moment dat, gimnastica şi boxul. Aşa a ajuns Jason la un club de arte marţiale, la vârsta de zece ani. Înţelegând că sportul îl poate scoate din mediul lui anost şi fără perspective, el şi-a extins opţiunile, alăturându-se şi echipei lo­cale de fotbal, dar şi celei de nataţie. De la 11 ani, a mers zilnic la bazinul de sărituri, visând la podiumuri şi medalii şi ajungând, în cele din urmă, să facă parte din lotul naţional de nataţie al Marii Britanii pentru următorii 12 ani. „A fost o experienţă extraordinară, care m-a învăţat ce e disciplina, concentrarea şi care m-a ţinut de­parte de belele“, a explicat el într-un interviu oferit în 2003. Ba chiar, în 1988 a participat la Jocurile Olimpice de la Seul, iar în 1990 a concurat la Jocurile Commonwealth-ului, terminând pe a 12-a poziţie în clasamentul campionatului mondial de sărituri din Aukland!

Jason, 1990

Cât priveşte partea muzicală, prea puţin l-a atins talentul familiei sale: „Când eram mai mic, obiş­nuiam să cânt la tobe, iar fratele meu la chitară. Dar nu pot spune că sunt la fel de talentat ca ai mei“, i-a recunoscut el lui George Lopez.

Părinţii lui.

La sfârşitul anilor ’90, fizicul lui l-a re­comandat pentru pic­toriale fashion realizate pentru branduri de sportswear: Tommy Hilfiger, Griffin şi Levis. El a fost remarcat în sala de antrenamente de la Crystal Palace National Sports Centre de că­tre impresarul agenţiei de modelling sportiv Sports Promotions, care-şi dorea un tânăr cu „înfăţişare normală, atletică, dar fără muşchi în exces“. A urmat o perioadă care i-a des­chis larg uşile în modelling, ajungând să fie imaginea brandului French Con­nection în 1997, dar şi în industria mu­zicală, fiind o prezenţă masculină dorită în clipuri precum Comin’ On (The Shamen, 1993), Run to the Sun (Erasure, 1994) ori Dream a Little Dream of Me (The Beautiful South, 1995).

Cu toate acestea, Jason cel cu nevoi financiare in­trase şi pe panta dubioa­să a afacerilor subterane, găsind formula câştigurilor rapide ca dealer de parfu­muri şi bijuterii de contraban­dă, pe care le vindea dintr-un geamantan, la colţ de stradă, în cartierul Wembley. O înde­letnicire care s-a pliat perfect pe primul rol pe care l-a obţinut prin intermediul aceluiaşi agent Sports Promotions, care i-l recomandase lui Guy Ritchie pentru Jocuri, poturi şi focuri de armă/Lock, Stock and Two Smoking Barrels (1998). Anume rolul unui vânzător de bijuterii pe piaţa neagră, un şarlatan uns cu toate alifiile care urma să cumpere bijuterii false. Iar Sta­tham a fost atât de credibil în jocul său, încât a colaborat din nou cu Guy Ritchie în 2000, pen­tru producţia Unde dai şi unde crapă/Snatch, filmări în timpul cărora i-a cunoscut şi pe Brad Pitt, Dennis Farina şi Benicio del Toro. De altfel, în acel film, Statham a parcurs, cumva, acelaşi drum pe care-l urmase şi Sylvester Stallone în primul Rocky, reuşind să se impună cu rolul unui tânăr boxer.

Cu Kelly Brook.

De remarcat, l-a remarcat şi actriţa Kelly Brook, care pusese ochii pe el la filmările pen­tru Jocuri, poturi şi focuri de armă. Ba chiar pă­rea că-l convinsese să o ducă la altar, numai că, după şapte ani de relaţie, când Kelly s-a îndră­gostit de Billy Zane pe platourile de filmare de la Three, a rupt legătura cu Statham. Din păca­te pentru ea, Zane nu şi-a dorit mai mult decât o aventură, iar Statham nici c-a mai primit-o înapoi, în ciuda insistenţelor repetate.

Cu inima frântă, tânărul actor englez s-a concentrat şi mai mult pe carieră. Dintr-o dată, şi fizicul său a evoluat vizibil. Antrenamentele din sala de arte marţiale au devenit zilnice, iar orele de bodybuilding i-au reconfigurat trupul, punându-i în valoare musculatura. Îl vedem astfel transformat în Ghost of Mars şi The One, dar cea care l-a consacrat ca erou al filmelor de acţiune a fost seria Curierul/Trasporter, reali­zată de cineastul francez Luc Besson, creatorul altor blockbustere pline de adrenalină: Nikita, Léon, Taxi, Taken şi Columbiana. În 2003, bri­tanicul apărea şi pe afişul filmului The Italian Job (2003), iar anul următor s-a reîntâlnit cu Guy Ritchie pentru filmările la Revolver (2004).

În viaţa personală, Statham a încercat să se apropie de cântăreaţa Sophie Monk (2005-2006), dar felul ei de-a fi, vulgar şi exploziv, l-a alungat repede, după cum însuşi confirma. Poate de-aceea, starul în ascensiune s-a simţit mai atras de liniştita Alex Zosman, de profesie istoric (2006-2010). Nici această relaţie n-a avut, însă, şanse de reuşită, Alex resimţind din plin presiunea tabloidelor şi dispreţul fanilor – motiv pentru care Statham şi-a promis că nu-şi va mai mediatiza atât de mult viaţa privată.

La fel de neaşteptată a fost şi decizia ca, după Chaos (2005), cu Ryan Phillippe şi Wesley Sni­pes, şi Cranck (2006), filmul căruia i-a triplat bugetul jucând rolul unui asasin injectat cu o substanţă letală, actorul să accepte să apară într-o producţie atât de cuminte precum În numele regelui. Cu Ron Pearlman, Ray Liotta şi Burt Reynolds drept colegi, Jason a interpretat un mic fermier dispus să sacrifice tot pentru salvarea familiei sale şi a regatului cotropit.

Fanii, însă, au respirat uşuraţi revăzându-l ulterior în producţiile croite pe imaginea lui de bad boy: Curierul 3, The Bank Job, Dea­th Race, Cranck 2. Şi, după tot acest maraton exploziv, a venit şi recunoaşterea sa oficială, odată cu includerea lui în galeria marilor action men prezenţi în distribuţia celebrei serii Eroi de sacrificiu/The Expendables: Arnold Sch­warzenegger, Jean-Claude Van Damme, Syl­vester Stallone, Bruce Willis, Mickey Rourke, Chuck Norris, Dolph Lundgren, Jet Li. Când a fost întrebat dacă îşi doreşte premiul Oscar, el a spus cu onestitate: „Nu vei lua niciodata un astfel de premiu pentru Crank şi în niciun caz dacă joci în filmele în care joc eu“.

Expert în jiu/jitsu şi kickboxing, Statham este apreciat de regizori şi pentru îndrăznea­la cu care îşi realizează singur aproape toate cascadoriile, de la urmăririle din trafic, până la scufundări şi luptele corp la corp. Ceea ce a făcut cu uşurinţă şi după ce a împlinit 40 de ani, în seria Mecanicul, în 13 (2010), Killer Eli­te (2011), Blitz (2011), The Brazilian Job (2013), Homefront (2013), Parker (2013) ori seria Fast & Furious.

Chiar şi acum, la 51 de ani, când tocmai a lan­sat The Meg, nu concepe să lase să treacă o zi fără să facă mişcare în aer liber (înot, surf, wind surf, wakeboarding, jet ski, căţărări, ciclism, schi, snowboard) sau banalele flotări. „Fac multe exerciţii care implică folosirea propriei greutăţi corporale şi care pun serios muşchii la treabă, ca tracţiunile, urcatul pe frânghie, ri­dicatul greutăţilor, săritul corzii, box, totul du­blat cu un regim din care am eliminat grăsimile, sosurile, toate mâncărurile consistente. Sunt foarte disciplinat şi îmi place să mă antrenez ca un puşcaş marin, folosind vechile tehnici, fără toate maşinăriile de azi, benzi de alergat sau aparate eliptice. Trebuie să simţi durerea! Îmi place orice sport care te face să fii competitiv şi fac asta cam în 90% din timpul meu“, a dez­văluit cel care, la 1,75 m înălţime, cântăreşte 80 kg, în mare parte masă musculară.

Toată această pregătire fizică s-a dovedit a fi şi salvatoare, la un moment dat, pe când filma pentru Eroi de sacrificiu 3. Actorul con­ducea cu viteză un camion pe coasta Mării Negre, în Bulgaria, când a realizat că a rămas fără frâne şi a plonjat la 20 de metri adâncime în mare. „Ne-am speriat toţi, pentru că Jason era prins cu nişte curele, pentru siguranţa lui. Norocul a fost că uşile de la camion erau scoa­se, iar el e un foarte bun înotător. S-a desprins din chingi şi a înotat spre suprafaţă, chiar dacă era încălţat cu nişte bocanci grei şi purta la brâu şi o centură cu arme. Practic, a văzut moartea cu ochii în Marea Neagră“, a povestit partenerul lui, Sly Stallone. „Nu cred că filme ca acestea vor mai fi făcute prea mult timp de acum înainte, pentru că e nevoie de o anumită persoa­nă care să vrea să se angaje­ze în rol, să lupte pentru rol şi să aibă aura unui star. Cel mai greu lucru din lume e să găseşti un star al filmelor de acţi­une. Nu-mi pasă de ce spun alţii, dar starurile vin şi pleacă. În schimb, starurile din filmele de acţiune le numeri pe degetele de la o singură mână“, a adăugat Sylvester Stallo­ne.

Cu Rosie Huntington-Whiteley

Partenera de viaţă şi copilul lor.

Incidentul i-a dat emoţii mari nu doar lui Jason, ci şi iubitei lui de-acasă, frumoa­sa Rosie Huntington-Whiteley, fostul Înger de la Victoria’s Secret cu care starul se iubeşte din 2010 încoace şi care i-a devenit între timp logodnică (2016), dar şi mamă a copilului său, Jack Oscar (24 iunie 2017). Pe fondul unei cari­ere constante, bogate în roluri ce atrag spec­tatorii în cinematografe şi care-i alimentează averea ajunsă astăzi la 50 de milioane de dolari, Statham se bucură de un trai liniştit în Bever­ly Hills, acolo unde a investit într-o vilă de bun gust, cu interioare decorate în tonuri neutre şi materiale naturale, cu piscină şi o grădină de trandafiri albi – căminul perfect pentru noua lui familie, care trăieşte fără ostentaţie şi ne­voia de-a epata. De altfel, atât el, cât şi Rosie încearcă, pe cât posibil, să-şi ţină povestea departe de ochii presei, la fel şi imaginea fiului lor, chiar dacă fotografii avizi de senzaţional sunt mai mereu pe urmele lor. Dovada, însă, că Jason nu e doar un dur cu braţe de fier e faptul că are un umor înnăscut, pe care-l etalează când şi când în Late Night show-uri. Ori în faptul că şi-a împrumutat vo­cea personajului Tybalt din animaţia Gnomeo and Juliet. Vi-l imaginaţi spunându-i po­veşti micului Jack? Noi da. Şi, dacă nu ne credeţi, trageţi cu ochiul pe contul de Instagram al lui Rosie pentru câteva in­stantanee candide tată-fiu.

Mai multe