Fergie, criticată pentru modul în care a intonat imnul Americii!

19 februarie 2018   News

Duminică, artista a fost invitată pentru a intona imnului Americii înainte de meciul NBA All-Star. Şi ceea ce trebuia a fi un moment de mândrie şi emoţie s-a transformat rapid într-unul penibil şi deplasat!

Fergie a intonat imnul la NBA ALL-STAR

Fergie a decis să ofere publicului propria versiune a imnului Americii, ceea ce s-a dovedit a fi o decizie nu foarte inspirată. Sportivii, comentatorii, dar şi cei din public au fost surprinşi de modul în care artista a intonat imnului.

Mulţi au criticat-o pe Fergie, spunând că versiunea ei erotică a imnului nu era una potrivită pentru o astfel de ocazie. ”Deschiderea meciului NBA ALL-Star mă face să fiu confuză. Ce naiba se întâmplă? Îmi poate explica cineva?”, este mesajul postat pe Twitter de Khloe Kardashian în timpul interpretării lui Fergie.

După cum era de aşteptat, şi fanii internauţi au avut un cuvânt de spus despre această interpretare, şi nu, n-au fost păreri pro. ”Ce naiba a fost asta?”, ”Ăsta a fost imnul?”, ”Ce crede că face Fergie?”, au fost doar câteva dintre reacţiile stârnite în mediul virtual.

foto: Getty Images

Mai multe