Fergie, show erotic pe scenă, după anunţul divorţului de Josh Duhamel

Actualizat:

Nu că am vrea să insinuăm că Fergie îi face în ciudă lui Josh Duhamel, dar cu siguranţă show-ul pus în scenă la cel mai concert al său a ajuns şi la urechile viitorului fost soţ. Căci da, Fergie a fost extrem de senzuală şi a făcut un spectacol nemaivăzut.

Fergie, la cel mai recent concert

A anunţat că e despărţită de tatăl copilului ei de la începutul acestui an şi că au rămas în relaţii foarte bune, motiv pentru care nu are de ce să-şi petreacă timpul plângând şi suspinând. Nu, Fergie are o altă metodă de a face faţă acestui divorţ. Ea se concentrează pe cariera artistică şi vrea să demonstreze că e în continuare una dintre cele mai sexy, dar şi talentate cântăreţe actuale.

De exemplu, la cel mai recent concert al său, cel din Rio de Janeiro, Fergie le-a oferit celor prezenţi un spectacol de zile mari. În vârstă de 42 de ani, cântăreaţa a urcat pe scenă într-un body extrem de sexy, care-i punea în evidenţă formele voluptuoase şi apetisante, şi pe care l-a accesorizat cu nişte cizme înalte, la fel de incitante.

Mai mult de atât, coregrafia care a însoţit interpretarea a fost una deosebită, pusă la cale chiar de talentata artistă, care a reuşit să-i ţină cu gura căscată pe toţi cei prezenţi. Haideţi să vedem şi noi câteva momente inedite din spectacolul ei din Rio de Janeiro!

Mai multe pentru tine...