Fetele de la Amadeus, fascinate de India FOTO
Andreea Runceanu, Patricia Cimpoiaşu, Bianca Gavrilescu şi Laura Lăzărescu au susţinut un concert de neuitat în India, la evenimentul aniversar al celei mai mari companii de producţie de film şi muzică din Mumbai. În zilele ce au precedat recitalul, vedetele au avut timp să descopere fascinanta metropolă indiană, cultura, tradiţiile, dar şi stilul de viaţă, de zi cu zi, al locuitorilor.
Au ajuns astfel să viziteze temple hinduse şi budiste unde au avut ocazia să discute cu preoţi şi călugări tibetani, despre tainele vieţii, ale echilibrului şi fericirii. Apariţia artistelor în astfel de lăcaşuri de cult, ca patru zeiţe venite parcă din altă lume, a generat un interes impresionant din partea celor prezenţi.
“Am sosit la începutul unei ceremonii religioase. Ne-am dorit să fim cât mai discrete şi să ne aşezăm alături ceilalţi participanţi şi să nu deranjăm. Toţi ne-au întâmpinat cu zâmbete, parcă nu se mai săturau să ne privească. Am avut ocazia să discutăm cu o doamnă preţ de câteva minute, care ne-a explicat la ce ceremonie am ajuns să patricipăm, una destinată regăsirii interioare. Am învăţat despre cât de important este să accepţi că totul se schimbă în jurul tău, să crezi că tot ce a fost, este şi va fi este bine, şi cât de important este să nu ne ataşăm de lucruri materiale, ci să ne hrănim sufletul şi spiritul. Sunt învăţături preţioase, de care fiecare dintre noi ar fi bine să ţinem cont. La plecare, un preot hindus ne-a binecuvântat înspre iluminare. Am fost foarte impresionante de experienţa trăită în India. Nu doar că am avut un concert excepţional, în faţa unui public foarte select, dar am avut ocazia să descoperim folosofia de viaţă a celor de acolo. Mumbai este un oraş al contrastelor. De la luxul orbitor din hoteluri şi locaţii exclusiviste, până la sărăcia de pe străzi, străzi unde găseşti, printre maşini ori ricşe, chiar şi animale domestice. Este fascinant acest haos aparent, în care, dincolo de orice disconfort ai avea, descoperi cât de fericiţi şi bogaţi sufleteşte sunt cei care nu au mai nimic ca posesie materială”, declară Andreea Runceanu.
Trupa Amadeus a susţinut un concert memorabil în India. Cele patru artiste din România au fost invitate de reprezentanţii celei mai mari case de producţie de film şi muzică de la Bollywood pentru a oferi un recital de neuitat în cadrul evenimentului ce aniversează 25 de ani de existenţă a companiei.
Andreea Runceanu, Patricia Cimpoiaşu, Bianca Gavrilescu şi Laura Lăzărescu i-au impresionat pe cei peste 3500 de invitaţi prezenţi pe National Sports Club, printr-un concert live la standarde înalte, aşa cum şi-au obişnuit publicul de pretutindeni şi pentru care sunt atât de apreciate pe toate continentele.
Scena pe care au evoluat a fost la fel de spectaculoasă precum recitalul. Artistele din România au evoluat în mijlocul a milioane de stele proiectate pe un ecran imens, de 25 de metri lungime, creând o atmosferă de basm.
Printre invitaţi s-au aflat oameni cheie din industria de entertainment internaţională, precum şi vedete TV şi de cinema de la Bollywood.
În cele patru zile petrecute în Mumbai, artistele au avut ocazia să descopere mixul fascinant al oraşului: de la templele pitoreşti, străzile aglomerate, până la hotelurile de lux şi zgârie norii impresionanţi din cartierele de afaceri ale metropolei.
Amadeus este în prezent cea mai de succes trupă din România la nivel internaţional. Trupa a concertat recent în Dubai, la Atlantis The Palm, alături de Lara Fabian, în Paris, pe scena renumitului La Palace, în impresionantul Colosseum El Djem din Tunis, amfiteatrul roman, patrimoniu mondial UNESCO, unde s-a filmat şi celebra peliculă Gladiatorul, precum şi în Salle des Etoiles, Monte Carlo, în show-ul casei de modă Dior.
Prin muzica universală compusă şi lansată la nivel internaţional şi prin spectacolele live impecabile oferite, Amadeus a devenit, în ultimii ani, formaţia autohtonă cu cel mai mare succes peste hotare.
Foto: Marooni