Fetele rele din Vechiul Hollywood: Lana Turner
Sex, gangsteri, crime, scandaluri de presă, nenumărate mariaje.... Toate au fost ingrediente din viaţa acestor dive care, la drept vorbind, nu au soclul lui Marilyn Monroe, dar o întrec când e vorba de intensitatea cu care şi-au trăit viaţa
Lana Turner
Viaţa Lanei Turner a fost una dintre cele mai zbuciumate din istoria Hollywoodului.
Descoperită în 1937 de William R. Wilkerson, fondatorul The Hollywood Reporter, Lana avea numai 16 ani când a semnat cu Warner Bros. Ulterior, filme ca "Dr. Jekyll & Mr. Hyde" (1941) şi "Poştaşul sună întotdeauna de două ori" (1946) i-au consolidat faima, în culisele căreia Lana a avut un destin care a bătut orice film... Depresivă mai toată viaţa ei, a fost alcoolică, în 1951 încercând chiar să se sinucidă. A avut două avorturi, a născut de trei ori copii fără viaţă şi a fost căsătorită de opt ori cu şapte bărbaţi, dar nicio căsnicie n-a durat mai mult de patru ani!
Cu cel dintâi soţ, muzicianul american Artie Shaw, a fost măritată doar 4 luni, după ce i l-a furat lui Judy Garland, care era îndrăgostită până peste cap de el. A urmat actorul Joseph Stephen Crane, singurul cu care a ajuns de două ori la altar, bifând două mariaje consecutive de câte un an - 1942-1943, 1943-1944 - şi singurul cu care a avut un copil, o fiică pe nume Cheryl. De menţionat că cel dintâi divorţ a fost provocat de faptul că Joseph era însurat cu altă femeie când a dus-o la altar pe Lana.
Mariajul nr.4 a fost cu milionarul Henry J. Topping Jr., paronul New York Yankees, cel care a cerut-o de nevastă punându-i un inel cu diamante în paharul de martini. Cea de-a cincea căsnicie a fost poate cea mai nefericită - cu actorul Lex Barker, despre care i-a mărturisit mamei sale că o bătea şi o viola adesea… Cea mai mare dezamăgire a suferit-o la cel din urmă mariaj, cu Ronald Pellar, care presta numere de hipnoză în nightcluburi. La şase luni de la nuntă, Pellar a dispărut fără urmă, după ce Lana îi scrisese un cec de 35.000 de dolari!
Stompanato şi Lana Turner... O pasiune ucigătoare!
Dar cea mai scandaloasă perioadă a fost relaţia atât de zbuciumată cu gangsterul Johnny Stompanato – un adevărat du-te vino pasional. Legăturile lui cu lumea interlopă o împingeau mereu la despărţiri, mai ales după câte-o ceartă în care ajungeau să se bată… Dar oricât de speriată ar fi fost Lana că Stompanato îi va ruina imaginea, sfârşea prin a se împăca cu el. Iar şi iar. Violenţa relaţiei lor a marcat chiar şi platourile de filmare ale peliculei Another Time, Another Place, din 1958, unde Lana îl avea partener pe Sean Connery. Bolnav de gelozie, Stompanato a apărut la filmări ameninţând cu pistolul în stânga şi-n dreapta, până când a fost imobilizat chiar de eroul Sean Connery. Bolnăvicioasa relaţie s-a sfârşit cu… o crimă! Petrecută chiar în seara zilei de 4 aprilie 1958, după Oscarurile la care Lana s-a dis neînsoţită. Întoarsă acasă, Stompanato a declanşat un scandal monstru, iar fiica Lanei, Cheryl, temându-se pentru viaţa mamei sale, l-a înjunghiat… Cazul a provocat un scandal mediatic de proporţii, dar judecătorii au concluzionat că a fost vorbă de legitimă apărare.
Cartea în care Cheryl, fiica Lanei, s-a confesat...
Gestul fetei a fost ceea ce psihologii ar numi o ultimă încercare disperată de a atrage iubirea mamei, ani de zile după aceea Cheryl refuzând să vorbească despre ce se întâmplase. Asta până în 1988, când şi-a publicat autobiografia, “Detour”, în care a mărturisit că vreme de doi ani fusese violată de unul dintre taţii ei vitregi, Lex Barker, cunoscut pentru rolul lui Tarzan dintr-o serie de pelicule din anii '40-'50. De altfel, Cheryl povesteşte cum în unele nopţi, Lana se trezea şi îi punea pistolul la cap lui Barker când acesta dormea… Apoi se înfrâna, întrebându-se: “Oare merită nenorocitul ăsta ca eu să ajung după gratii?”. Despre episodul Stompanato, Cheryl spune că nu-şi aminteşte cum a luat cuţitul din bucătărie… “A fost ca şi cum am păşit într-un vis şi totul s-a făcut bucăţi”, scrie ea, ulterior petrecând mai mult timp într-un sanatoriu pentru a-şi reveni psihic.
Lana a murit în 1995, la 74 de ani, fiind diagnosticată cu cancer la gât, după o viaţă în care fusese o fumătoare înrăită. Fiica şi moştenitoare ei, Cheryl, încă trăieşte în Palm Springs, California. Are 73 de ani şi deţine o firmă de imobiliare.