Fiica cea mare a Principelui Nicolae a împlinit 5 ani! Iris Anna e prima strănepoată a Regelui Mihai

12 februarie 2021   News

Au trecut rapid anii, iar fiica cea mare a Principelui Nicolae a împlinit 5 ani! Mama micuţei, Nicoleta Cîrjan, a serbat-o acasă, într-un cadru de poveste şi a transmis un mesaj emoţionant. 

Iris Anna este prima strănepoată a Regelui Mihai. Ea a venit pe lume în urmă cu cinci ani de zile. Fetiţa a fost recunoscută de Principele Nicolae abia în urmă cu doi ani. 

”9 Februarie 2021. 5 ani de când sunt privilegiată să cresc. Să mă cresc pe mine, să o îngrijesc şi să o iubesc pe ea. La mulţi ani, minunea mea! Eşti aşa de faină, iar eu sunt cea mai norocoasă din lume să fiu mămica ta! Copiii au fost cei mai fericiţi. Părinţii i-au lăsat la poartă, eu am trecut cu bine testul de animatoare petrecere de grădi”, a scris Nicoleta pe contul personal de Facebook.

În prezent, Principele Nicolae este căsătorit cu Alina de Roumania şi au împreună o fetiţă de doar câteva luni. 

Principele Nicolae şi-a recunoscut fetiţa cu Nicoleta Cîrjan după un test DN

"În urma insistenţelor mele de a face testul privind stabilirea paternităţii presupusului meu copil, doamna Nicoleta Cîrjan a acceptat realizarea acestuia. Rezultatul a fost pozitiv, reieşind că sunt tatăl copilului ei. Având în vedere contextul în care acest copil a venit pe lume, faptul că nu am avut o relaţie cu mama acestuia, mi-am asumat responsabilitatea legală faţa de acesta.

Din raţiuni care ţin de protejarea intereselor superioare ale copilului, consider că orice aspect legat de viaţa acestuia este de natură strict privată. Din dorinţa expresă de a proteja copilul şi pentru a nu-l supune niciunui risc mediatic sau de bullying am decis să încetez orice alte comentarii pe marginea acestui subiect", a fost declaraţia lui Nicolae.

Foto: Facebook

Mai multe