Fiica fostei „bebelușe“ Oana Ioniță a făcut senzație pe scena de la „Românii au talent“
La doar 10 ani, a demostrat că are în sânge dansul, la fel ca mama sa.
Jurații de la „Românii au talent“ au fost luați prin surprindere de o mică balerină, pe nume Isabel, care a avut un număr de dans ireproșabil și care i-a dezvăluit o latură mult mai matură decât natura sa de copil ingenuu.
Cu un nume și un chip care le-au atras atenția, jurații au fost surprinși să constate că Isabel este fiica fostei „bebelușe“ Oana Ioniță. Ba chiar au tras cu ochiul în culise, unde familia ei o aștepta. Iar emoțiile Oanei și ale soțului său, tenorul Valentin Butnaru, erau pe măsura complexității coregrafiei executate de cea mică.
Isabel are 10 ani și dansează de când se știe. Mama ei este celebra coregrafă Oana Ioniță, care, pe vremuri, dansa în emisiunea „Cronica cârcotașilor“ ca „bebelușă“.
La fel ca mama sa, Isabel are un parcurs în dans de invidiat și are deja la activ mai multe concursuri. De altfel, recent Isabel a luat premiul I pe dans folclor la finala mondială Dance World Cup.
Corpul armonios și picioarelor lungi nu se datorează doar genelor moștenite de la Oana, ci și zecilor de ore de balet, gimnastică ritmică, dans contemporan, jazz, folclor, irlandez ori flamenco.
Dar, cu toate că visează la momentul în care va fi o balerină de succes, Isabel are și planuri cât se poate de practice: își dorește să devină doctor de familie. Și, uimitor, la școală, materia ei preferată este matematica.
„Isa este un copil vesel, sensibil și ambițios, care iubește să danseze și speră ca, într-o zi, să poată să își urmeze visul de a dansa într-o companie de balet“, spune mama sa.
Isabel mai are un frate, Maxim (7), al cărui tată este tenorul Valentin Butnaru, al doilea soț al Oanei Ioniță. Maxim este la fel de pasionat de dans, dar îi place să și cânte.
FOTO: Pro TV