Fiica Iuliei Albu mai are puţin şi împlineşte 9 ani! Cât de frumoasă este Mikaela în braţele lui Mihai Albu

8 ianuarie 2019   News

În luna februarie a anului 2010, Mihai Albu şi Iulia Albu deveneau părinţi pentru prima dată, odată cu venirea pe lume a micuţei Mikaela.

Fiica Iuliei şi a lui Mihai Albu a apărut prima oară la televizor în urmă cu aproximativ trei ani, iar de atunci nu a fost o prezenţă obişnuită a emisiunilor TV sau a tabloidelor. Mikaela apare pe Instagram în fiecare an pe 7 ianuarie, cu ocazia Sfântului Ion, deoarece atât ea, cât şi celebrul ei tată poartă nume de sfânt, deşi nu mulţi sunt cei care ştiu acest lucru.

Mai mult decât atât, fiica lui Mihai Albu şi a Iuliei Albu apare în presă şi în luna februarie, cu ocazia zilei ei de naştere, dar în restul anului este văzută foarte rar de publicul larg. Cea mai recentă fotografie cu Mikaela a fost postată de Mihai Albu pe Instagram în urmă cu o zi. Micuţa apare în braţele tatălui ei, iar descrierea pozei este una simpatică: „Ionii aceştia doi urează celorlalţi Ioni «La mulţi ani!»“.

La sfârşitul anului trecut, Mihai Albu a vorbit cu jurnaliştii de la Click despre Mikaela, afirmând că nu vrea ca aceasta să urmeze o carieră în modeling şi că fetiţa stă când la el, când la Iulia Albu.

„Mikaela e deja mare acum, vorbim la telefon şi ne înţelegem de minune. Fetiţa stă când la mine, când la fosta soţie şi suferă din cauza problemelor din familie. Am încercat să-i explicăm situaţia şi să o facem să înţeleagă. Pentru că Mika a ajuns să stea un Crăciun la un părinte, iar de Revelion, la altul“, a spus Mihai Albu.

Mai multe fotografii cu fiica lui Mihai Albu şi a Iuliei Albu pot fi văzute în GALERIA FOTO

Mai multe