Fiica lui Bruce Willis: prima confesiune despre dependenţa de droguri

6 iulie 2017   News

"Sunt prima care recunoaşte că nu e perfectă", şi-a început confesiunea Rumer Willis

Fiica de 28 de ani a lui Bruce Willis şi a lui Demi Moore şi-a luat inima în dinţi şi a postat un mesaj impresionant pe contul ei de socializare, care a însoţit un selfie ce transmite starea ei de pace interioară: ""Sunt prima care recunoaşte că nu e perfectă. O dau în bară uneori, câteodată îmi mai şi reuşesc lucruri, dar acum am simţit nevoia să împărtăşesc asta cu voi fiindcă sunt într-adevăr mândră de mine. Ieri am sărbătorit 6 luni de când nu am mai consumat droguri sau alcool. După această lungă călătorie pot spune că niciodată n-am fost mai mândră de mine. Vă mulţumesc pentru susţinere şi nu uitaţi să fiţi blânzi cu voi înşivă", a fost mesajul postat de ea.

Rumer nu a mai vorbit niciodată despre problemele ei cu alcoolul şi drogurile. Dar în familia Willis nu este singura care a alunecat pe panta asta. Chiar mamei Demi Moore i s-a întâmplat, după durerosul divorţ de Ashton Kutcher. Iar sora lui Rumer, Tallulah, s-a internat în 2014 la clinică de dezintoxicare pentru a putea renunţa la droguri.

Foto: Instagram

Mai multe