Fiica lui Cindy Crawford a făcut furori pe podium la Săptămâna Modei de la Paris

Actualizat:

Mama ei este una dintre cele mai cunoscute fotomodele din lume, iar aşchia nu sare departe de trunchi. Dacă Cindy Crawford a cucerit publicul cu trupul său tras prin inel, chipul fotogenic şi profesionalismul de care a dat dovadă, ei bine, fiica ei Kaia o moşteneşte întru totul.

A defilat pentru Chanel.

La cei 16 ani ai săi, Kaia şi-a conturat deja o carieră promiţătoare în lumea modei, defilând încă de la 13-14 ani pentru case de modă celebre. Îi seamănă leit mamei sale şi chiar dacă asta şi faptul că are părinţi cunoscuţi au ajutat-o să evolueze rapid, nu vrea să-şi clădească o carieră bazată pe nepotisme. Fiica lui Cindy şi a afaceristului Rande Gerber este încurajată de părinţi să-şi facă un nume pe cont propriu.

A purtat o voaletă şi rochie cu pene.

Nu este surprinzător faptul că adolescenta de 16 ani a fost aleasă să urce pe podiumul de la Săptămâna Modei de la Paris pentru show-urile a două branduri de lux. Este vorba de lansarea noilor colecţii Chanel şi Valentino. Modelul a demonstrat profesionalism în timp ce a defilat îmbrăcată în nişte creaţii destul de incomode. Pentru prezentarea Chanel a îmbrăcat o rochie oversize brodată cu pietre şi pene roz pal, completată de o pereche de botine din acelaşi material strălucitor, iar piesa de rezitenţă a fost o voaletă cu ştrasuri şi flori. Kaia a arătat superb în acest outfit, însă cel purtat la show-ul Valentino a fost spectaculos şi mult mai colorat.

A defilat şi pentru Valentino.

O nouă defilare, o creaţie mult mai extravagantă, de data aceasta fucsia. Tânăra a purtat o rochie overzise cu volane, un model stil capă, iar accesoriu de pe cap a fost cel care a impresionat. Kaia a defilat cu o pălărie imensă cu pene, una care semăna mai degrabă cu un candelabru. Cu toate acestea, s-a descurcat de minune pe podium, demonstrând încă o dată că are stofă de model şi că nu este promovată doar pentru faptul că are o familie care este în vizorul presei internaţionale.

Foto: Getty Images

Mai multe pentru tine...