Fiica lui Tom Cruise a împlinit 17 ani. Suri îi duce dorul celebrului său tată, ce pare că a uitat-o

20 aprilie 2023   News

Poate că mulți își amintesc fotografia adorabilă cu Suri mică, ținută în brațe de celebrul său tată, starul din Top Gun.

Însă timpul zboară, Suri a crescut, este o adolescentă superbă, iar relațiile de familie s-au schimbat dramatic.

Presa mondenă a relatat recent despre distanța păstrată de Tom Cruise între el și propria fiică. Din păcate, a lăsat convingerile religioase să-l despartă de copilul său biologic.

Cei doi nu mai interacționează, iar Katie Holmes i-a fost mulți ani lui Suri și mamă și tată. Cele două par mai degrabă surori și au o relație foarte frumoasă și apropiată. Fotoreporterii le surprind adeseori împreună pe străzile din New York.

Suri Cruise seamănă izbitor cu mama sa, însă e drept, vedem și multe asemănări cu carismaticul Tom Cruise.

Pe 18 aprilie, Suri Cruise a împlinit 17 ani. Cu cât crește, cu atât mai mult intră în vizorul presei mondene.

Suri Cruise este foarte atrasă de lumea modei și și-a propus să urmeze o facultate de profil. În martie, Daily Mail scria că tânăra s-a înscris deja la câteva facultăți de gen. Katie Holmes își dorește totuși ca fiica sa să studieze la New York, pentru a putea rămâne împreună: ”Katie se mândrește enorm cu Suri, dar este și extrem de protectoare”, a mărturisit un apropiat al actriței pentru sursa citată.

Se zvonește că Tom Cruise nu mai este prezent în viața fiicei sale de câțiva ani, din cauza sectei celebre pe care a îmbrățișat-o actorul de ani de zile, scientologia.

Se pare că starul Top Gun nu a divorțat în 2013 doar de Katie, ci de Suri. ”Suri nu-și mai cunoaște tatăl, nu a mai petrecut timp cu ea de aproape 10 ani”, a mărturisit sursa.

”Fata nu face parte din viața lui!” Însă actorul îi oferă sprijin financiar. Conform TMZ, în urma divorțului, Tom Cruise plătește o alocație anuală pentru Suri în valoare de 400.000 de dolari, până când va împlini 18 ani.

Katie Holmes, actrița în vârstă de 44 de ani, a câștigat în 2012 custodia exclusivă a lui Suri, în timp ce Tom Cruise a fost nevoit să plătească această generoasă contribuție anuală pentru creșterea și educația fetei.

Foto: Profimedia

Mai multe